Lucian Stanciu-Viziteu: PSD nu poate amenința interesul public invocând abuziv prevederi europene!

“Încercarea anumitor instituții din România de a se folosi de GDPR pentru a bloca anchete jurnalistice de interes public reprezintă un abuz de interpretare a normelor europene”, atrage atenția deputatul USR, Lucian Stanciu-Viziteu. 

“Presa din România a ajuns în această situația deoarece după adoptarea GDPR, administrația socialistă a abrogat Legea 677/2001, ce prevedea o serie de excepții în ceea ce privește prelucrarea datelor cucaracter personal în scopuri exclusiv jurnalistice. Un exemplu concret este identificarea și publicarea tuturorul caselor lui Adrian Năstase sau informarea asupra numărului de ceasuri scumpe pe care le deține Marian Vanghelie. Aceste date, deși erau informații personale, puteau fi făcute publice în mass-media deoarece erau de interes public”, explică Viziteu.

În Legea 677/2001 se arăta că “ Prevederile art. 5, 6, 7 şi 10 nu se aplică în situaţia în care prelucrarea datelor se face exclusivîn scopuri jurnalistice, literare sau artistice, dacă prelucrarea priveşte date cu caracter personal care au fost făcute publice în mod manifest de către persoana vizată sau care sunt strâns legate de calitatea de persoană publică a persoanei vizate ori de caracterul public al faptelor în care este implicată”.

“Legislația în materie de GDPR solicită statelor să adopte legi naționale care să asigure un echilibru între protecția datelor cu caracter personal și libertatea de exprimare. PSD și ALDE au refuzat însă după adoptarea GDPR să legifereze aceste chestiuni, tocmai pentru a fi siguri că mass-media din România au doar obligații, nu și drepturi. Tocmai de aceea, presiunile pe care le face o instituție a statului, în speță ANSPDCP asupra unor redacții reprezintă un abuz de interpretare a legislației europene în interesul unor persoane bănuite că ar fi făcut fapte de corupție”, explică Viziteu.

“Le atrag atenția celor din PSD că nu se pot ascunde în spatele legislației europene pentru a pune pumnul în gura presei. Legile europene sunt făcute pentru a proteja cetățenii onești și nu rețelele mafiote legate la conductele cu bani publici. De aceea, vom contribui la îmbunătățirea legislației astfel încât presa să fie independentă și interesul public să primeze.
Avem încredere că nicio lege și nicio instanță democratică din lume nu poate și nu va decide contrar interesului public”, încheie Viziteu
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.