Theresa May, în centrul unui uriaș scandal
O scrisoare adresată în această săptămână de către premierul britanic Theresa May aliatului său nord-irlandez Partidul Democratic Unionist (DUP) a provocat furie în rândul micii formaţiuni unioniste care a acuzat-o pe şefa guvernului de la Londra că doreşte să sacrifice unitatea britanică pentru a obţine un acord asupra Brexit-ului.
În scrisoarea respectivă, trimisă liderilor DUP – formaţiune care susţine guvernul May în parlamentul de la Londra – şi citată de cotidianul The Times, Theresa May explică faptul că Uniunea Europeană insistă ca Irlanda de Nord să rămână aliniată cu Republica Irlanda în privinţa reglementărilor, pentru a se evita revenirea la o frontieră fizică între cele două părţi ale insulei irlandeze.
Această soluţie, aşa-numita ‘plasă de siguranţă’ (‘backstop’ în engleză), ar interveni până la ajungerea la un acord privitor la viitoarea relaţie dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Theresa May a adăugat că ‘nu va accepta niciodată o soluţie care ar diviza Regatul Unit’.
Scrisoarea sugerează, totuşi, că pentru Irlanda de Nord ‘ar putea fi nevoie de soluţii de aliniere specifice în anumite scenarii’.
”Scrisoarea prim-ministrului este un semnal de alarmă pentru cei care acordă importanţă integrităţii preţioasei noastre uniuni şi pentru cei care doresc un Brexit real pentru întregul Regat Unit”, a scris pe Twitter, vineri dimineaţă, lidera DUP Arlene Foster.
Este vorba despre o ‘trădare completă’, a declarat pentru canalul Sky News purtătorul de cuvânt al DUP pentru Brexit, Sammy Wilson.
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord va părăsi blocul comunitar european la finalul lui martie 2019. Uniunea Europeană doreşte să nu fie creată o ‘frontieră dură’ între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât provincia Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europene.