Legea Turismului, în forma prezentată de Guvern, criticată dur!
Legea Turismului, în forma prezentată de Guvern, nu va putea rezolva problemele cu care confruntă turismul românesc, susţin reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.
„După 15 ani de dezbatere şi nenumărate forme ‘finale’ ale Legii Turismului, Guvernul României a pus în dezbatere publică şi transparenţă decizională o nouă versiune. În opinia Grupului de Lucru pe Turism al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, textul prezentat nu va reuşi să rezolve problemele cu care se confruntă, de ani de zile, industria turismului din România şi, prin urmare, nu va ajuta la atingerea potenţialului turistic de care România dispune”, se arată într-un comunicat al CDR remis luni Agerpres.
Organizaţia menţionează că, în repetate rânduri, industria turismului din România a solicitat o lege care să pună sub o unică umbrelă toate reglementările din turism, să rezolve problema promovării potenţialului turistic românesc pe plan intern şi internaţional, să ajute la rezolvarea celei mai mari provocări a industriei, care este lipsa forţei de muncă precum şi să diminueze semnificativ birocraţia din domeniu.
„În ceea ce priveşte promovarea, solicitarea a fost, şi este în continuare, reglementarea corectă a ceea ce numim organizaţia de management a destinaţiei (la nivel local, regional şi naţional), reglementare discutată acum peste 10 ani cu Organizaţia Mondiala a Turismului, prevăzută în Master-Planul de turism de la acel moment, şi chiar şi în planul de guvernare actual. Din păcate, modul în care se abordează această temă în actualul text de lege nu este unul care să corespundă aşteptărilor şi standardelor internaţionale actuale şi mai mult, va contribui la crearea de probleme. Faptul că promovarea României printr-o entitate de tip ‘parteneriat public-privat’, aşa cum se regăseşte în alte state europene, nici măcar nu este menţionat în actul legislativ reprezintă o mare dezamăgire pentru industria turistică românească”, se afirmă în comunicat.
În ceea ce priveşte forţa de muncă, aşteptările industriei au fost şi sunt să regăsească într-un act legislativ actual o viziune şi o strategie pe termen scurt, mediu şi lung.