Gripa interzice accesul vizitatorilor la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din București
Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din București a interzis, începând de luni, accesul vizitatorilor, în urma creșterii numărului cazurilor de gripă, a declarat, pentru HotNews.ro, managerul spitalului, medicul Emilian Ioan Imbri. Aceeași măsură a fost luată și de Institutul de Boli Infecțioase Matei Balş, potrivit HotNews.ro.
Șapte români au fost ucişi de virusul H1N1 în ultimele zile, iar peste 100 au fost confirmate cu gripă de la începutul sezonului.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din București a precizat că în spital sunt internați în jur de 60 de pacienți diagnosticați cu gripă. Zilnic, o parte dintre acești pacienți sunt externați, iar alții sunt internați în locul lor. De asemenea, la acest spital ajung și numeroși pacienți cu gripă care sunt tratați fără să rămână internați, acest lucru nefiind necesar.
La rândul său, medicul Adrian Streinu Cercel spune că la Institutul Balș s-au prezentat, în ultimele 24 de ore, peste 200 de pacienți cu gripă, o parte dintre aceștia rămânând internați, iar restul fiind tratați la domiciliu.