John Kerry îi cere demisia lui Donald Trump
„Demisionaţi!”, a fost îndemnul adresat marţi preşedintelui Donald Trump de fostul secretar de stat american John Kerry care nu a exclus o nouă candidatură la Casa Albă în 2020, relatează AFP.
„Am spus deja public că nu am îndepărtat această posibilitate, dar nu sunt pe punctul de a-mi planifica activ o campanie” pentru 2020, a declarat John Kerry, 75 de ani, la postul american de televiziune CNBC, cu prilejul Forumului economic mondial de la Davos.
Candidat fără succes al Partidului Democrat în 2004, John Kerry s-ar alătura dacă va decide să se prezinte unui grup tot mai numeros de pretendenţi din rândul formaţiunii sale politice. Luni, senatoarea americană Kamala Harris s-a înscris şi ea în cursa pentru prezidenţiale.
Pe de altă parte, John Kerry a calificat ca „absolut ruşinos” „shutdown”-ul administraţiei americane, paralizat de o dispută între democraţii din Congres şi Donald Trump asupra finanţării unui zid împotriva migranţilor la frontiera cu Mexicul.