Scandal: Ecaterina Andronescu schimbă, din nou, Legea Educației!
“În legea japoneză am găsit o chestiune pe o vom adopta. Din zece în zece ani, tot corpul profesoral este supus unei evaluări”, a anunțat Ecaterina Andronescu, într-un interviu pentru Evz.ro. Ministrul Educației a precizat că profesorii vor fi examinați pe conținutul disciplinei pe care o predau și pe “tehnologie pedagogică”.
“Vrem să punem şi noi în viitoarea Lege a Educaţiei această evaluare”, a spus Andronescu.
- Potrivit Evz.ro, declarațiile au fost făcute sâmbătă, aceeași zi în care rectorii au votat în unanimitate o rezoluție care spune că o lege a educației nu poate fi asigurată “într-un an electoral caracterizat de multiple interese politice”.
- “CNR consideră inoportună orice abordare lipsită de responsabilitate, prin care s-ar dori elaborarea și promovarea ‘pe repede înainte’ a unei legi de asemenea importanță” – a votat Consiliul Național al Rectorilor, după ședința din 1-2 februarie 2019.
Ecaterina Andronescu a declarat pentru Evz.ro: “M-am uitat, de curând, la sistemul de învăţământ din Japonia. Două lucruri mi-au atras atenţia: faptul că, din trei în trei ani, profesorii schimbă şcolile. Îi trimit pe cei mai buni profesori acolo unde sunt nevoile mai mari. Eu cred că o asemnea măsură nu este aplicabilă la noi, pentru că se produce foarte mare deranj”.
Amintim că prima oară când a spus că analizează modelul japonez de educație a fost în ianuarie, la Constanța, unde a făcut următoarele declarații:
- “Am văzut o lege japoneză, recent, care este draconică. Nu cred că ne-am înțelege vreodată cu sindicatele dacă ne-am propune să facem la fel. Adică, un profesor este mutat de autoritatea locală din trei în trei ani, iar profesorii cei mai buni sunt duși în școlile unde elevii au probleme. Din 10 în 10 ani dau două examene. Un examen pe disciplina pe care o predă și unul de pedagogie.
- De ce ar mai depune strădanie un profesor din preuniversitar dacă a devenit titular, dacă și-a luat gradul întâi, el știe că e veșnic acolo.
- În învățământul universitar noi facem evaluare anuală. Anual noi trebuie să dăm raportul, ce am făcut un an de zile. Poate că nu anual, dar măcar din câțiva ani în câțiva ani. Trebuie găsite niște mecanisme.
- Sunt îngrijorată de preuniversitar. Niciodată nu a fost o situație ca asta. 36% nu iau cinci la evaluare. Dacă vă uitați la Bacalaureat, an de an dezastrul e destul de mare”.