Val de anchete în clinicile private în care a lucrat Matteo Politi
DSP face anchetă la clinicile la care Matteo Politi, falsul medic italian care era cunscut sub numele de Matthew Mode, spunea că lucrează, după ce chiar un angajat al acestei instituții i-a oferit „din milă” parafa de doctor. Sorina Pintea a precizat că Ministerul Sănătăţii va verifica toate codurile de parafă care au fost eliberate de DSP Bucureşti în anul 2018. Verificări va face şi Corpul de control al ministrului, a mai spus Pintea.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că sunt în desfăşurare mai multe controale pentru a vedea exact ce fel de proceduri au fost făcute în cazul lui Matteo Politi.
„Există un cod de parafă dat de Direcţia de Sănătate Publică întocmit de un funcţionar pe baza unor documente ilegale sau în lipsa unor documente, dar care nu putea fi utilizat fără celelalte două – dreptul de liberă practică şi recunoaşterea oficială. Mai departe am informaţii, nu sunt încă sigure, că ar avea şi o poliţă de malpraxis din februarie 2018, care teoretic se eliberează din nou pe baza celor trei documente”, a declarat miercuri ministrul Sănătăţii, la Parlament.
Ea a spus că Ministerul Sănătăţii verifică toate codurile de parafă care au fost eliberate de DSP Bucureşti în anul 2018 – aproximativ 1.000 de dosare.
„Verificăm în acest moment toate codurile de parafă care au fost eliberate de DSP în 2018, sunt aproximativ 1.000 de dosare. De asemenea, verificăm şi dosarele medicilor străini care au cerut să lucreze în România şi care ar fi trebuit să aibă un dosar complet. (…) Sunt încă în desfăşurare, începând de marţi, controale la aceste clinici care au oferit aceste servicii. Este Inspecţia DSP şi de mâine (joi – n.r.)Corpul de control al ministrului. Sunt controale să vedem exact despre ce este vorba, despre ce fel de proceduri au fost făcute şi din care moment. Pentru că există contracte din ianuarie, malpraxisul din februarie, codul de parafă din martie, refuzuri ale MS şi ale CMR din iunie. Există clinici care au fost contactate de acest domn, dar care au refuzat să îl primească fără dosarul complet. El spunea: ‘Vă rog, haide să mă primiţi’. Clinicile serioase au spus nu până nu veniţi cu toate documentele”, a explicat Pintea.
„Clinicile private nu sunt conştiente de ceea ce trebuie să facă, adică să presteze servicii de calitate şi în siguranţă pacienţilor. Vă asigur că în sistemul public aşa ceva nu se poate întâmpla. Trebuie să verificăm exact ce se întâmplă în toate instituţiile sanitare private sau de stat. Trebuie să fie aceleaşi unităţi de măsură. Raportările pe care le fac instituţiile private trebuie să fie identice cu cele publice”, a menţionat Sorina Pintea.
Între timp, escrocul italian care s-a dat drept medic în România a fost prins la graniţă. Matteo Politi, italianul care a operat în mai multe clinici private sub numele de Matthew Mode, deşi absolvise doar opt clase, a fost prins în timp ce încercat să părăsească România, cu trenul, prin vama Curtici.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, au depistat un cetăţean italian căutat de autorităţile române într-un dosar de înşelăciune.
În data de 06.02.2019, ora 06.11, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici (feroviar), I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasager într-un tren Inter Regio, pe relaţia București – Budapesta, numitul M. P., în vârstă de 38 de ani, care la controlul de frontieră s-a legitimat cu un paşaport italian.
În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emisă o alertă, având ca obiect punerea in aplicare a unui mandat de aducere emis de către autorităţile române, persoana în cauză fiind cercetată într-un dosar de înșelăciune”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră.
Cetățeanul italian urmează a fi predat unei echipe operative din cadrul Poliţiei Române, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Matteo Politi va fi audiat, în momentul în care va ajunge în Bucureşti, la Secţia 4 Poliţie, potrivit Mediafax.
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost deschis un dosar penal in rem, după ce Colegiul Medicilor din Bucureşti a depus o plângere împotriva falsului chirurg de origine italiană, care a efectuat operaţii în România. Potrivit reprezentanţilor parchetului, ancheta vizează infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activităţi.
Jurnaliştii de la Libertatea au scris că, timp de un an, un fals medic de chirurgie plastică a lucrat la clinici din Bucureşti şi a operat zeci de oameni, sub un nume fals. El a ajuns să opereze fără însă a avea studii de medicină, iar sub numele de Matthew Mode, a lucrat la clinicile Monza, Euromedical, Prestige, MH Medical Group.