Maria Grapini: “A fi patriot nu înseamnă a fi antieuropean!”

Umanista Maria Grapini este recunoscută pentru lupta acerbă pe care o duce în Parlamentul European, prin intervenții publice, întrebări scrise sau discuții oficiale cu liderii structurilor europene, pentru România, pentru drepturile pe care românii le au, le merită, dar nu întotdeauna le și primesc.

Europarlamentarul umanist și-a apărat țara cu înverșunare, atunci când alții, din nefericire tot români, au terfelit-o în văzul Europei, mânați de furia luptei politice interne, incapabili să facă diferența între patriotism și politicianism.

Într-o declarație publică transmisă marți, 12 februarie, de la Strasbourg, Maria Grapini a insistat să lămurească, din nou, poziția sa, din perspectiva unui cuvânt/concept greu, dar atât de important, ajuns, în ultimii ani, nemeritat de superficial sau prost înțeles.

“A fi patriot nu înseamnă a fi antieuropean! Îi aud pe unii și pe alții, care or fi cititori de gânduri, exclusiv în opinia lor, că mă acuză de pacte oculte cu susținătorii antieuropenismului. Doamne ferește! Toate, dar absolut toate intervențiile mele publice, pe acest subiect, încep cu “Sunt proeuropean și reprezint cu mândrie o țară proeuropeană!” Da, a fi patriot este similar cu a-ți iubi și apăra țara! Dar, da, a fi patriot nu înseamnă că trebuie sau poți accepta lucrurile negative, grave, flagrante care se petrec în ea sau în raport cu ea! Am vorbit întotdeauna liber, am norocul să fac parte dintr-un partid în care nu există impuneri, linii invizibile de urmat sau texte de reprodus, astfel că am prezentat imaginea COMPLETĂ, chiar dacă ea este, câteodată, alterată vizibil de nedreptăți, ilegalități sau imoralități.

Sunt proeuropean asumat și atunci când susțin că nu pot accepta ca țara mea să fie tratată drept una de mâna a doua, iar semenii mei drept cetățeni de mâna a doua, dar și atunci când spun, public, faptul că nu accept dubla măsură sau balanța strâmbă! Consumatorul român este la fel de important precum ceilalți europeni, deci trebuie să beneficieze de aceleași drepturi, indiferent că acestea se referă la produse alimentare, asistență socială, tratamente medicale sau studii. Transportatorii sau antreprenorii români nu sunt mai prejos decât ceilalți. O spun cu tărie, tot în spirit proeuropean.

A fi proeuropean nu înseamnă nici că trebuie să taci atunci când președintele țării tale pune piedici guvernului țării tale, mai mari și mai puternice decât cel mai înverșunat dușman. Nici atunci când, în numele Justiției, se fac abuzuri și se nenorocesc vieți, dar nici atunci când mulți de-ai tăi invocă MCV-ul mai ceva decât detractorii de carieră.

A fi proeuropean nu înseamnă că poți închide ochii la starea de fapt anormală și anacronică, în care serviciile decid linii, victime sau câștigători politici ai României! Nici că poți accepta tăcerea în fața sabotorilor care susțin embargoul existent, privitor la Spațiul Schengen, ba, mai mult, cer Europei prelungirea acestei majore nedreptăți.

În acest moment, suntem liderii Europei, avem președinția Consiliului UE, suntem în cea mai onorantă poziției europeană. Suntem proeuropeni asumați și confirmați de istoria modernă, pentru că am înțeles demult că aceasta este cea mai bună cale de urmat. Într-o ecuație în care sentimentul apartenenței la Uniunea Europeană este puternic zdruncinat de tensiuni și presiuni felurite, România nu s-a îndoit vreodată de destinul ei european. Eu? Niciodată!“, a declarat umanista Maria Grapini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.