Gabriel Ispas pleacă din PSD și se înscrie în Pro România
Gabriel Ispas, fost secretar de stat in Ministerul Educației, demisioneaza din PSD si se inscrie in partidul lui Victor Ponta, Pro România.
„La un moment dat, îți pui întrebarea dacă politicile pe care partidul din care faci parte și ale guvernului pe care îl susții mai au vreo legătură cu cetățenii. Când vezi că promovarea în funcții publice este o glumă sinistră, că în locul valorii se promovează impostura, incultura și dependența totală de șef, îți dai seama că lucrurile merg într-o direcție greșită”, a declarat Gabriel Ispas pentru Edupedu.ro.
Acesta a precizat că vorbește despre „agentul guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, continuând cu jumătate de guvern, cu președinta ANAF-ului, iar exemplele sunt atat de multe, încât e foarte greu să faci o sinteză și de multe ori nu nominalizez pe cineva ca să nu se simtă jigniți alții că nu sunt în panoplia vedetelor”.