Accident teribil în Arad. Un bărbat a murit și doi răniți!
Un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar alte două persoane au fost rănite, marţi dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz de marfă, pe o arteră rutieră din municipiul Arad.
Accidentul a avut loc pe strada Renașterii din cartierul Micălaca între o autoutilitară marca VW și un autoturism marca Opel. Bărbatul de 55 de ani, decedat în urma impactului dintre cele două autovehicule, era pasager în autoutilitară. Potrivit primelor informații evenimentul rutier s-a produs din cauza neacordării de prioritate.
Autoutilitara se deplasa pe strada Renașterii dinspre strada Voinicilor în timp ce mașina venea din direcția strada Vrancei către strada Pășunii. În urma primelor cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că autoturismul Opel nu a acordat prioritate de trecere autoutilitarei. În urma impactului, femeia care se afla la volanul mașinii, precum și șoferul autoutilitarei au fost răniți ușor. La momentul sosirii echipajului SMURD, bărbatul găsit pe partea carosabilă era decedat.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a confirmat că, după primele cercetări efectuate la locul accidentului, reiese că femeia nu a respectat semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea”. Aceasta ar putea fi cercetată penal pentru ucidere din culpă.