Scandal: România ar putea fi exclusă din Fed Cup!
Federația Internațională de Tenis (ITF) verifică legitimitatea conducerii de la București. Nerespectarea prevederilor ITF ar putea obliga forul mondial să activeze Articolul 7 împotriva Federaţiei Române de Tenis. România riscă excluderea din Fed Cup şi Cupa Davis!
Federaţia Română de Tenis ar fi încălcat regulamentele pe care le-a semnat când a aderat la ITF. Cea mai drastică sancţiune posibilă este excluderea României din competițiile internaționale: Fed Cup (în ediția actuală, România înfruntă Franța, în semifinale, pe 20 și 21 aprilie) și Cupa Davis, scrie Libertatea.
Mai mult, joi, președintele George Cosac și apropiații lui au mai primit o lovitură: Tribunalul București a anulat ultimele alegeri, mai exact Adunarea Generală din 17 noiembrie 2017. Astfel, dacă sentința va rămâne nemodificată după apel, alegerile trebuie refăcute și aleasă o nouă conducere.
Şefii FR tenis au fost deja chemați la ordin la Londra, pentru a da explicații.
Federația Internațională de Tenis a confirmat că FRT este sub anchetă: „ITF se află în contact cu Federația Română de Tenis privind problemele de conducere, dar nu este în măsură să dezvăluie detalii”.