Cioloș visează la zece mandate de europarlamentar
Dacian Cioloş, preşedintele PLUS, a declarat luni că Alianţa 2020, formată împreună cu USR, ar putea câştiga şase până la zece mandate la alegerile europarlamentare, din totalul de 33.
Dacian Cioloş a adăugat că ambiţia alianţei este să se situeze pe prima poziţie în urma scrutinului din 26 mai.
„Să câştigi nişte alegeri înseamnă să le câştigi, adică să fim pe prima poziţie. Asta este ambiţia noastră. Sondajele, ele pot să varieze foarte mult, şi în sus, şi în jos, până atunci. (…) Acum suntem pe locul 3 ca forţă politică în România. Deci, la câteva luni după ce alianţa aceasta a fost anunţată, suntem pe locul 3 şi suntem pe un trend ascendent şi suntem o forţă politică care vine şi oferă o alternativă şi care merge în stradă şi discută cu oamenii. Suntem o forţă politică care încă nu este cunoscută suficient, pentru că nu avem notorietatea celor două partide care sunt în faţa noastră şi care sunt cunoscute de ani de zile. Dar lucrurile evoluează. (…) Mandate, eu aş zice minimum şase şi cred că este posibil până la zece mandate, dacă vreţi să zic realist şi într-o marjă”, a afirmat Dacian Cioloş luni, la Bistriţa.
Liderul PLUS a precizat că un alt obiectiv important este obţinerea unei majorităţi în Parlament, în urma alegerilor parlamentare din 2020, şi intrarea la guvernare, menţionând, în acelaşi timp, că relaţia sa cu PNL este una deschisă.