Accident cumplit la Butimanu. Șase persoane, rănite!
Un grav accident de circulaţie s-a produs, joi dimineaţă, pe DN1A, pe raza comunei Butimanu. Şoferul unui microbuz s-a izbit violent de un TIR ca urmare a unei depăşiri neregulamentare. Şase oameni au fost răniţi.
Două autospeciale pentru descarcerare, trei echipaje SMURD şi 5 ambulanţe ale Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița a intervenit joi dimineaţă pentru a acorda primul ajutor victimelor unui accident rutier produs pe DN1A, în satul Lucianca.
Şoferul unui microbuz, un bărbat în vârstă de 29 de ani, s-a angajat într-o depăşire neregulamnetară în urma căreia s-a izbit cu un TIR. În urma accidentului, şoferul microbuzului a rămas încarcerat.