Mihai Chirica ironizează mitingul PSD de la Iași

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat miercuri, referindu-se la mitingul social-democraţilor de la Iaşi de joi, că PSD este ca ”un căţel în călduri” care vrea să-şi marcheze teritoriile pe care le-a pierdut, dar că nu va permite ca Iaşiul să devină pe 9 mai Bucureştiul din 10 august.

Totodată, edilul ieşean, Mihai Chirica, a spus că întreg centrul Iaşiului va fi „ultrasupravegheat” video şi că „Iaşiul nu va deveni pe 9 mai Bucureştiul din 10 august”.

„Avem câteva informaţii, mai mult sau mai puţin verificate în momentul de faţă, dar vor fi verificate pe parcurs şi eu aş vrea să aduc la cunoştinţă faptul că Iaşiul pe 9 Mai nu va deveni Bucureştiul din 10 August, din mai multe considerente. Nu vom mai sta cu mâinile încrucişate să vedem cum nişte bande de descreieraţi intră în mulţime şi tulbură ordinea. Astea sunt mişcări de tip bolşevic, le-am mai reţinut şi eu de prin perioada interbelică cum manifestările făcute de bolşevici se contramanifestau din interior, vrând să-şi creeze tulburări ca şi cum adversarul nu-i lasă. Nu, noi nu-i vom provoca cu nimic. Dacă vor să se bată între ei, pot să o facă, dar în afara Iaşiului”, a spus primarul Mihai Chirica.

Mihai Chirica a adăugat că întreg centrul oraşului, unde joi este programat mitingul PSD, „va fi ultrasupravegheat video, iar toată înregistrarea va fi la Primăria Iaşi, aviz celor care au nevoie de aceste înregistrări”. „Sigur, nu e o formă de ameninţare, nu rămâne nimeni nepedepsit care vrea să facă dezordine. Înţeleg că PSDragnea este ca un căţel în călduri acum, care vrea să-şi marcheze teritoriile pe care le-a pierdut, dar nu va rămâne aşa, nu va putea marca nimic aici”, a spus primarul Iaşiului, Mihai Chirica.

Mihai Chirica a mai afirmat că nu-i poate cere lui Dragnea să lanseze cărţi la Iaşi, însă „decenţă îi putem cere”.

„Nu poţi ameninţa cu contramanifestaţii, cum face Dragnea. Să spui că avem şi noi activişti nervoşi care vin şi vor face o contramanifestaţie sâmbătă (când este programat la Iaşi un miting PNL – n.r.), după modelul mineriadelor din anii 1990, mi se pare mai mult decât o provocare. Este un atac împotriva legii şi o încercare de a stârni”, a declarat Mihai Chirica.

Joi la Iaşi este programat mitingul regional al PSD, la care sunt aşteptaţi să participe peste 40.000 de oameni din toate judeţele Moldovei.

Evenimentul va avea loc în Piaţa Unirii din municipiu, întreaga zonă centrală a oraşului urmând a fi blocată. Se estimează că în Iaşi vor veni câteva sute de autocare din toate judeţele Moldovei.

Pe reţelele de socializare sunt anunţate proteste anti-Dragnea, concomitent cu evenimentul PSD din Piaţa Unirii. Până miercuri după-amiază, peste 9.000 de persoane au anunţat că vor veni în Piaţa Unirii pentru a protesta împotriva liderului PSD.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.