Senatorul PNL, Dian Popescu, cinci luni de închisoare cu suspendare
Senatorul PNL Dian Popescu a fost condamnat de ICCJ la cinci luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu, faptă de care este acuzat pentru că firma sa ar fi încasat ilegal 154.000 de lei de la Primăria Peştişani, judeţul Gorj, pentru lucrări care nu au fost executate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a condamnat pe Dumitru Dian Popescu la cinci luni de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de doi ani şi cinci luni.
Prin aceeaşi decizie, Dian Popescu a fost achitat pentru infracţiunile de uz de fals şi de dare de mită de care l-au acuzat procurorii. Fratele lui Dian Popescu, Gabriel Titus Popescu, a fost condamnat tot la cinci luni de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, pedeapsă suspendată pe un termen de încercare de doi ani şi cinci luni. Acesta a mai primit o pedeapsă de două luni de închisoare pentru uz de fals, care a fost contopită cu cea de cinci luni.
În acelaşi dosar, Florin Pavel, primarul comunei Peştişani la data faptelor, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi 30.000 de lei amendă penală pentru neglijenţă în serviciu. Instanţa a dispus şi în cazul lui Pavel suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de şase ani. Instanţa l-a achitat pe fostul secretar general adjunct în Ministerul Economiei Dumitru Pârvulescu pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu în formă calificată.
Omul de afaceri gorjean Dan Radu Floarea a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu şi uz de fals, pedeapsa fiind suspendată pe un termen de încercare de şase ani. Floarea a fost acuzat că firma sa, deşi avea de executat la Peştişani un campus şcolar pentru care primise banii necesari, nu a făcut această lucrare.
Nicolae Isar, fost diriginte de şantier la firma lui Dan Radu Floarea, a fost şi el găsit vinovat şi condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de patru ani, pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale.
Instanţa a luat act că Primăria comunei Peştişani nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la Completul de cinci judecători al aceleiaşi instanţe.În 12 decembrie 2012 cei şase au fost trimişi în faţa instanţei şi, conform rechizitoriului întocmit de Parchetul Tribunalului Gorj, Dian Dumitru Popescu şi fratele său, Gabriel Titus Popescu, în calitate de administratori la Maserati SRL Ţicleni, au încasat, în mod necuvenit, de la Primăria Peştişani 154.000 de lei pentru lucrări de proiectare şi execuţie, care nu au fost însă realizate.
Cei doi au fost acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dar şi de uz de fals întrucât, la un control, au prezentat Curţii de Conturi documente care nu corespundeau realităţii. Documentele respective sunt procese-verbale de luare în custodie a unor mărfuri, firma celor doi trebuind să construiască la Peştişani un stadion pentru care de la bugetul de stat, Guvern şi autorităţi locale a fost alocată suma de circa 650.000 de lei pentru ca investiţia să fie finalizată în zece luni, în cursul anului 2009. Termenul de finalizare a lucrărilor nu a fost însă respectat, lucrările la stadion începând abia în vara anului 2012, după declanşarea anchetei procurorilor.
Dian Popescu a mai fost acuzat de anchetatori de dare de mită, întrucât i-ar fi oferit, în anul 2008, primarului comunei Peştişani, Florin Pavel, membru al PNL Gorj, 7.000 de lei, banii fiind folosiţi atunci, susţin anchetatorii, în campania electorală. Suma a fost dată „în scopul obţinerii unui contract pentru proiectare şi execuţie lucrări”, după cum se preciza în rechizitoriul procurorilor.
Dian Popescu şi fratele său au fost reţinuţi în luna iulie 2012, pentru 24 de ore, ulterior instanţele respingând solicitarea de arestare preventivă a celor doi. Primarul Florin Pavel a fost arestat preventiv de la sfârşitul lunii iunie, imediat după ce a fost ales pentru ce de-al treilea mandat de edil al comunei Peştişani. Ulterior, mandatele sale de arestare preventivă au fost prelungite succesiv, pâmă când, în 1 februarie 2013, ICCJ a dispus eliberarea sa.
Pavel a fost trimis în judecată pentru trei fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, pentru două fapte de luare de mită, precum şi pentru neglijenţă în serviciu.
Conform rechizitoriului înaintat Tribunalului Gorj, Pavel, în calitate de ordonator de credite, a dispus la plată aproape 1,6 milioane lei către firma Tech Safety SRL Târgu Jiu, deţinută de omul de afaceri Dan Radu Floarea. Firma respectivă avea de executat la Peştişani un campus şcolar care, la fel ca şi în cazul stadionului ce trebuia realizat de firma lui Dian Popescu, nu a fost finalizat nici până în prezent.
Anchetatorii susţin că Pavel a dispus plata sumei de 1,6 milioane lei pentru lucrări neexecutate. În schimb, firma lui Floarea a executat lucrări la un apartament deţinut de primar, valoarea acestiora fiind estimată la 1.600 de lei.
Florin Pavel mai fost acuzat de procurori şi că a acceptat la plată două contracte de cesiune de creanţă în valoare de 2,5 milioane lei de la două persoane fizice cu care Primăria Peştişani nu avea nicio relaţie contractuale. Cele două persoane fizice sunt Aristică Doru Şerban şi soţia sa Marioara, bărbatul fiind judecat în prezent pentru cămătărie, după ce a fost denunţat la Parchet de către Dan Radu Floarea.
Omul de afaceri s-a plâns că ar fi fost sechestrat şi ameninţat după ce a luat bani cu camătă de la Şerban, cunoscut ca „Habitu”, bani pe care nu ar fi putut să-i restituie în totalitate. El a convenit atunci cu primarul Pavel, ca în contul banilor pe care îi avea de încasat pentru lucrările la campusul şcolar, Primăria Peştişani să-i plătească lui Habitu datoriile sale, edilul fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, mai ales că Tech Safety avea relaţii contractuale cu Consiliul Local Peştişani, nu cu Primăria.
Pavel s-a consultat înainte de a accepta cesiunea de creanţe către Habitu cu factori de decizie din cadrul Direcţiei Finaneţelor Publice Gorj, din această cauză procurorii trimiţându-l în judecată şi pe fostul şef al Direcţiei Contribuabili Mici şi Mijlocii, Dumitru Pârvulescu, care în iunie 2012a fost numit secretar general adjunct al Ministerului Economiei.
Pârvulescu este acuzat că „în mod direct şi nemijlocit a îndemnat pe inculpatul Pavel Ion Florin să semneze două contracte de cesiune de creanţă în valoare de 2.500.000 lei către două persoane fizice, creanţa nefiind certă, lichidă şi exigibilă şi de a încerca să influenţeze o persoană cu atribuţii de serviciu să dispună plata prin trezorerie a acestei sume de bani către persoanele fizice”, el fiind acuzat de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată
La începutul lunii septembrie 2012, Pârvulescu a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior procurorul de caz neobţinând mandat de arestare pe numele său.