Senatorul PSD, Virginel Iordache, în centrul unui uriaș scandal!
Senatorul PSD Virginel Iordache a cerut să fie dus la București cu elicopterul SMURD de la Spitalul Județean Suceava, unde fusese diagnosticat cu enterovirus. Raed Arafat spune că a autorizat deplasarea.
Motivul invocat de senator ar fi fost acela că „nu a avut încredere” în diagnosticul medicilor suceveni. Mai mult, „nu a ținut cont de recomandările medicilor suceveni, ba mai mult, le-ar fi vorbit urât și ar fi menționat în repetate rânduri că el nu va fi tratat aici, în provincie”, potrivit Obiectiv de Suceava.
Senatorul a fost adus la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, unde a primit același diagnostic, „de virus aerogen, prezentând o formă foarte ușoară”.
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat pentru ”Obiectiv” că nu el personal a autorizat deplasarea elicopterului SMURD la Suceava și că solicitarea a venit de la medicii Spitalului Județean Suceava.
„În concluzie, senatorul PSD a fost transferat cu un elicopter SMURD, către un spital bucureștean pentru o durere de cap și un episod de diaree”, arată Obiectiv de Suceava.
În prima zi a lunii aprilie, Raed Arafat declara la Zalău că un elicopter SMURD ce va deservi zona de Nord-Vest va fi operaţional în acest an, după finalizarea platformei de aterizare din cadrul heliportului de la Jibou. Elicopterul de Terapie Intensivă, a cărui valoare se ridică la peste cinci milioane de euro, va deservi judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş, Satu Mare, Bihor şi o parte din Bistriţa-Năsăud.