Hamilton, victorie în Marele Premiu al Canadei
Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Canadei, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul de la Montreal.
Lewis Hamilton s-a impus şi în precedentele două etape, în Spania şi Monaco, dar şi în etapele a doua şi a treia, în Bahrain şi în China.
Duminică, pe locul doi s-a clasat Sebastian Vettel (Germania/Ferrari), iar pe trei a terminat Charles Leclerc (Monaco/Ferrari).
Primul care a trecut linia de sosire a fost Vettel, dar el a avut o penalizare de cinci secunde. La finalul cursei acesta a avut o izbucnire nervoasă şi a avut o formă inedită de protest la adresa FIA, mutând indicatorul cu numărul 1 din dreptul monopostului lui Hamilton şi înlocuindul cu unul cu numărul 2 (foto).
Etapa următoare, Marele Premiu al Franţei, va avea loc la 23 iunie.