Mihai Tudose pune tunurile pe ministrul Cuc
Scandal! Fostul premier Mihai Tudose nu rămâne indiferent la declarațiile lui Răzvan Cuc, spunând pentru STIRIPESURSE.RO că afirmațiile ministrului Transporturilor aduc a autodenunț. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat la Antena 3 că premierul Viorica Dăncilă va decide, în perioada următoare, care este autostrada ce se va realiza în această guvernare cu finanţare de la stat, după ce i-a transmis trei propuneri din care să aleagă.
„Din ce în ce mai des, ministrul Cuc anunță cu o dezinvoltură că el face autostrăzi cu bani de la buget și cu aceeași „inteligență” spune că face asta spre deosebire de Tudose, care dorea să facă autostrăzi cu bani de la UE. E, cumva, la limita autodenunțului. Nu luăm bani europeni. Cheltuiește de la buget fiindcă e mai simplu și nu vine nimeni în control să vadă cum și cu cine ai cheltuit și e mândru că face asta. Nu există pentru Cuc Master Plan aprobat și finanțat de UE. Nu există miliarde de euro care așteaptă proiectele. Există doar bugetul național. Și împrumuturile de miliarde de euro făcute lunar de Ministerul de Finanțe. Cum spuneam, declarațiile Cucului aduc a autodenunț, dar nu e el de vină. El atât poate. De vină e primul ministru, dna Dăncilă. Datorită ei e Cucul ministru sau poate și ea e de acord cu cheltuirea banilor în sistem de „cuc”. Vine el decontul!”, a spus Mihai Tudose pentru Ştiripesurse.ro.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat la Antena 3 că premierul Viorica Dăncilă va decide, în perioada următoare, care este autostrada ce se va realiza în această guvernare cu finanţare de la stat, după ce i-a transmis trei propuneri din care să aleagă.
„Eu am vrut să facem pe buget de stat autostrada Ploiești-Brașov. Tocmai de aceea semnasem în septembrie 2017 acea bucățică mică de autostradă de la Brașov la Cristian, cei 6 km tocmai ca să creez să zicem așa un fel de presiune, cu ghilimelele de rigoare, să facem și restul autostrăzilor tot pe buget de stat. Dânsul (Mihai Tudose – n.red.) voia să luăm un împrumut de la Banca Mondială de 30 de milioane de euro să revizuim studiul de fezabilitate. Credeți-mă, dacă mai venim și vorbim de studii de fezabilitate, în condițiile în care avem dosare, avem stive…Dacă le-am pune unul lângă altul, am face o autostradă doar din hârtie”, a spus Răzvan Cuc.