Kim Jong Un a supervizat testele unui nou sistem de tir multiplu de rachetă

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat miercuri testele unui nou sistem de tir multiplu de rachetă, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene de presă KCNA, relatează AFP.

Kim Jong Un „a condus un tir de testare a unui sistem de lansare multiplă de rachete ghidate de calibru mare la 31 iulie”, a anunţat KCNA.

Coreea de Sud a anunţat miercuri că Phenianul a lansat două „rachete balistice”, la câteva zile după tirul altor proiectile cu rază scurtă de acţiune, în semn de protest faţă de exerciţii militare comune sud-coreeano-americane prevăzute în august.

Liderul nord-coreean şi-a „exprimat în mod repetat satisfacţia faţă de rezultatul tirurlui de testare” şi a mulţumit oamenilor de ştiinţă şi personalului care a „construit alt sistem magnific de lansare multiplă de rachete în stil coreean”, potrivit KCNA.

Agenţia nu prezintă detalii despre sistemul de lansare respectiv.

În iunie, Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump au convenit, într-o întâlnire-surpriză în Zona Demilitarizată (DMZ), care împarte peninsula, să reia discuţii cu privire la programul nuclear al Phenianului.

Însă acest angajament nu s-a concretizat până în prezent, iar Coreea de Nord a avertizat recent că procesul ar putea deraia în cazul în care manevrele comune se desfşoară aşa cum s-a prevăzut în Coreea de Sud.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.