Macron, mandatat de liderii G7 să poarte consultări cu Iranul
Liderii statelor din G7, reuniţi la Biarritz (sud-vestul Franţei), l-au mandatat pe preşedintele francez Emmanuel Macron să poarte consultări şi ulterior să transmită un mesaj Iranului, a anunţat o sursă a preşedinţiei franceze, citată duminică de AFP şi Reuters.
Priorităţile rămân împiedicarea dotării Teheranului cu arme nucleare şi detensionarea situaţiei din regiunea Golfului Persic.
”Ca preşedinte în exerciţiu al G7, preşedintele Macron a fost mandatat să discute şi să trimită un mesaj autorităţilor iraniene pe baza schimburilor de opinii pe care le-am avut seara trecută”, a spus un oficial francez, fără a oferi alte detalii.
Liderii europeni fac eforturi să limiteze efectele diferendului dintre Washington şi Teheran după ce preşedintele american Donald Trump şi-a retras ţara din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, document semnat în 2015.
Iranul a răspuns cu o serie de măsuri, printre care retragerea din unele angajamente ce vizau limitarea activităţii sale nucleare.