Orban, un nou atac dur la adresa PSD

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat luni seara, la B1 TV, că opoziţia va depune moţiunea de cenzură după ce va exista certitudinea că a fost strâns numărul de semnături necesare pentru adoptarea acesteia, astfel încât Guvernul să cadă. Orban a explicat şi el că dacă remanierea propusă de Viorica Dăncilă nu primeşte votul Parlamentului, Guvernul nu pică, ci doar respectiva remaniere este respinsă. El a mai spus că PSD este „un partid fără busolă, ca un hipopotam fără cap”.

”Am stabilt calendarul de discuţii. Pentru ca această moţiune de cenzură să aibă şanse de succes, în afară de parlamentarii PNL, avem nevoie de susţinerea a încă şase formaţiuni politice sau grupuri parlamentare. Există un proiect de text al moţiunii pe care noi l-am aprobat de principiu, dar urmează să fie discutat şi îmbunătăţi cu partenerii cu care vom discuta”, a spus Orban.

Întrebat dacă grupul minorităţilor naţionale susţine demersul PNL prinvind moţiunea de cenzură, Ludovic Orban a răspuns: ”Am programat o întâlnire cu toţi deputaţii din grupul minorităţilor, care va avea loc în cursul acestei săptămâni. Cu UDMR, de asemenea, am programat o discuţie. Deja au avut loc discuţii cu liderul grupului de la Senat. Vom vorbi şi cu preşedintele UDMR”.
”Din cauza faptului că în cursul unei sesiuni parlamentare putem depune o singură moţiune de cenzură, vom depune moţiunea doar când vom avea numărul de semnături necesare pentru trecerea moţiunii”, a explicat Orban, precizând că moţiunea ar putea fi depusă inclusiv după începerea campaniei electorale, dacă se va constata că atunci sunt şanse de izbândă.

”Obiectivul nostru este să dăm jos acest guvern. Guvernul ăsta nu mai are nicio legitimitate. Cetăţenii români sunt într-o proporţie zdrobitoare împotriva acestui guvern”, a mai spus Ludovic Orban.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a comentat şi situaţia din ALDE, în condiţiile în care Teodor Meleşcanu, membru în partidul lui Tăriceanu, a fost propus de Viorica Dăncilă să preia conducerea Senatului, în locul şefului său de partid.

”Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Senat a creat o bulversare totală a Parlamentului. La ora actuală ne punem întrebarea cu cine trebuie să stăm de vorbă la ALDE, dacă preşedintele partidului habar n-avea că un vicepreşedinte al partidului este candidat la preşedinţia Senatului”, a declarat Orban.

Liberalul a precizat că şi la Camera Deputaţilor situaţia celor de la ALDE este foarte neclară.

”Şi la Cameră a fost o stare foarte tensionată în grupul lor, în care era inclusiv posibilitatea de contestare a leadership-ului grupului, care, până la urmă s-a sistat prin plecarea tăriceniştilor din şedinţă, din câte am înţeles. E o stare destul de neclară”, a mai spus Ludovic Orban.

În legătură cu varianta organizării alegerilor parlamentare anticipate simultan cu localele, liderul PNL a spus că acest lucru ar însemna să se tragă foarte mult de timp.

„Ar însemna să pice Guvernul prin martie. Noi susţinem să organizăm alegeri anticipate cât mai repede. Un guvern legitim poate fi dat doar prin votul în Parlament”, a spus Orban.

Întrebat de ce crede că insistă PSD să rămână la putere, Ludovic Orban a replicat: „Ei ştiu că dacă PSD pleacă de la guvernare se va face praf şi pulbere. Niciodată acest partid nu a fost în halul în care se găseşte astăzi. Cu o imagine catastrofală în imaginea publică, cu un lider fără autoritate, un partid fără busolă, ca un hipopotam fără cap. Imaginaţi-vă un hipopotam ai cărui centri nervoşi nu mai funcţionează”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.