Întâlnire la Cotroceni între Băsescu şi Dragnea
La Palatul Cotroceni a avut loc o recepție organizată de către preşedintele României, Traian Băsescu, cu ocazia Zilei Naţionale a României. La eveniment au participat mai mulți politicieni, dar și jurnaliști.
Din partea PSD a onorat invitația doar vicepremierul Liviu Dragnea.
Președintele executiv al PSD a făcut o fotografie cu șeful statului. Băsescu i-a precizat în glumă vicepremierului că va fi exclus din partid în urma acestei fotografii, potrivit Romania TV: „Veți fi dat afară din PSD pentru această poză pe care am făcut-o împreună!”. De asemenea, potrivit sursei citate, cei doi ar fi avut o discuţie privată într-o cameră separată.
La recepţia de la Cotroceni au participat şi alte personalităţi din lumea politică românească, precum Vasile Blaga, Elena Udrea, dar şi alte parlamentari liberali. Şi premierul Victor Ponta a fost invitat, dar nu a onorat invitaţia.