Cooperare ruso-chineză pentru explorarea Lunii

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a semnat marţi o rezoluţie ce autorizează agenţia spaţială rusă, Roscosmos, să negocieze un acord cu China „pentru a coopera în crearea unui centru de date comun pentru explorarea Lunii şi a spaţiului îndepărtat”.

Rusia şi China vor crea un centru de date pentru a explora Luna şi spaţiul îndepărtat, pe lângă cooperarea lor în misiuni comune în vederea studierii polilor lunari, a informat marţi guvernul rus, citat de EFE.

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a semnat marţi o rezoluţie ce autorizează agenţia spaţială rusă, Roscosmos, să negocieze un acord cu China „pentru a coopera în crearea unui centru de date comun pentru explorarea Lunii şi a spaţiului îndepărtat”.

De asemenea, Roscosmos a fost autorizat să abordeze şi să pună la punct cu Administraţia Spaţială Naţională a Chinei (ANEC) coordonarea de misiuni ruso-chineze cu ajutorul modulelor spaţiale Luna-Resurs-1 şi Chang’e 7 pentru a studia polii lunari, potrivit rezoluţiei publicate site-ul guvernului rus.

Luna-Resurs-1 este un proiect al agenţiei spaţiale ruse pentru a explora polii lunari prin survolarea şi depunerea pe suprafaţa Lunii. Misiunea include capsula spaţială Luna-26 şi vehiculul lunar Luna-27, potrivit Interfax.

China a reuşit la 3 ianuarie să asolizeze cu succes pe faţă ascunsă a Lunii sonda Chang’e 4 – o premieră istorică.

Programul chinez Chang’e a demarat cu lansarea primei sonde orbitale în anul 2007, iar de atunci au fost trimise pe Lună alte patru sonde spaţiale.

Obiectivul final al programului este trimiterea, pe termen lung, a unui echipaj uman pe Lună, a cărei dată încă nu a fost stabilită şi pe care experţii o situează în jurul anului 2036.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.