Cinci cluburi europene se bat pe Chiricheş
Trei cluburi din Italia, AS Roma, Internazionale Milano şi Juventus Torino, unul din Germania, Schalke 04, şi altul din Anglia, Arsenal Londra, doresc să-l transfere, în această iarnă, pe fundaşul Vald Chiricheş de la Tottenham Hotspur, informează presa engleză.
Potrivit express.co.uk, grupările cele mai interesate de jucătorul român sunt AS Roma şi Arsenal. Clubul din capitala Italiei ar fi deschis deja negocierile cu Chiricheş şi ar fi obţinut un accept de principiu din partea acestuia pentru a trece la formaţia din Serie A. Italienii ar agrea pentru început un împrumut, cu o posibilitate de cumpărare a fotbalistului în vară.
La rândul lor, oficialii clubului Arsenal mizează pe faptul că îi oferă românului posibilitatea de a rămâne la Londra.
De asemenea, Napoli şi Inter Milano, echipe cu probleme în compartimentul defensiv, sunt aşteptate la negocieri în această săptămână de oficialii de la Tottenham, a scris, marţi, Evening Standard.
Deşi Tottenham a refuzat iniţial să-l împrumute Chiricheş, dorind să-l transfere definitiv, conducerea celor de pe White Hart Lane ar fi dispusă să accepte şi o cedare pentru şase luni a fundaşului către o altă echipă.
Vlad Chiricheş, 25 de ani, a declarat, la mijlocul lunii noiembrie, că nu este fericit la Tottenham Hotspur, deoarece nu evoluează pentru gruparea de pe White Hart Lane.