PNL negociază cu parlamentarii PSD și Pro România pentru susținerea Guvernului Orban
Ludovic Orban, premierul desemnat, a declarat vineri că liberalii negociază individual cu 25 de parlamentari independenţi şi de la PSD, pentru a obţine susţinerea Guvernului PNL în Parlament. Liberalii vor avea discuţii individuale şi cu parlamentarii Pro România pentru a-i convinge să asigure cvorumul de şedinţă, după ce Victor Ponta a anunţat că nu sprijină învestirea noului Cabinet.
„V-am spus că suntem în discuţii individuale cu peste 25 de parlamentari (de la PSD şi neafiliaţi politic – n.r.). Sigur că acum, fiind în situaţia în care Victor Ponta a anunţat că nu sprijină învestirea Cabinetului, evident vom discuta individual şi cu parlamentarii de la Pro România, pentru a fi prezenţi şi pentru a participa la asigurarea cvorumului. Suntem în discuţii continue şi sunt la fel de încrezător că vor exista mulţi parlamentari care să susţină guvernul. Au şi fost date declaraţii din partea unor parlamentari independenţi, din partea unor parlamentari, inclusiv PSD, prin care s-a anunţat intenţia de a susţine învestirea guvernului”, a declarat Ludovic Orban vineri, la sediul central al PNL.
Ludovic Orban a menţionat că parlamentarii care votează învestirea Guvernului Orban „servesc un interes fundamental pentru România”, şi anume interesul de a avea un guvern care să rezolve „gravele probleme” cu care se confruntă ţara.