Anglia învinge Noua Zeelanda și se califică în finala Cupei Mondiale de rugby
Echipa de rugby a Angliei s-a calificat în finala Cupei Mondiale 2019 după ce a învins Noua Zeelandă cu scorul de 19-7 (10-0), sâmbătă, pe International Stadium din oraşul japonez Yokohama.
Anglia a marcat singurul său eseu după mai puţin de două minute de joc, prin centrul Manu Tuilagi (2), eseul fiind transformat de căpitanul Owen Farrell. Uvertura George Ford a mărit diferenţa după o lovitură de pedeapsă, în minutul 40+1.
În actul secund, Ford a fructificat o nouă lovitură de pedeapsă (51). După o greşeală a englezilor, neozeelandezii au reuşit un eseu, prin Savea (min. 58), transformat de Mo’unga. Ford a punctat din nou după alte două lovituri de pedeapsă (64, 70). Anglia a avut două eseuri care nu au fost validate după consultarea arbitrajului video.
Noua Zeelandă, câştigătoarea ultimelor două ediţii ale Cupei Mondiale, nu se înclinase niciodată în faţa Angliei la Cupa Mondială de Rugby. Duminică va avea loc a doua semifinală, Africa de Sud – Ţara Galilor.
Anglia, singura echipă din emisfera nordică devenită campioană mondială (2003), a pierdut două finale, în 1991 şi 2007. Finala Cupei Mondiale 2019 este programată pe 2 noiembrie.