Michel Barnier cere Marii Britanii să-și asume consecințele Brexitului
”Sunt trei ani de când britanicii au votat să iasă din UE. Trebuie ca britanicii să spună ce vor”, a declarat vineri, la postul France Inter, Michel Barnier.
”Va exista o certitudine în ziua în care alegătorii britanici, care sunt chemaţi la vot la 12 decembrie (…), vor fi ales o majoriate care să aprobe acordul divorţului pe care Regatul Unit însuşi l-a cerut. Noi nu cerem acest divorţ, nu l-am cerut niciodată, noi îl regretăm”, a spus Michel Barnier.
”Acesta nu este sfârşitul poveştii”, a continuat Michel Barnier, ”Brexitul nu este o destinaţie, ci o etapă. După aceea trebuie să se reconstruiască totul”, cu condiţia ca ”Regatul Unit să-şi asume alegerea pe care a făcut-o de a părăsi UE, dar şi piaţa unică şi uniunea vamală”, potrivit news.ro.
”Acest lucru are nenumărate consecinţe pentru cei 4,5 milioane de cetăţeni – 3,5 milioane de europeni care trăiesc în regatul Unit şi 1,5 milioane de britanici care trăiesc în Europa”, a subliniat Michel Barnier..
Brexitul reprezintă totodată un risc, apreciază Barnier, însărcinat să coordoneze şantierul reconstrucţiei reglementărilor care au fost desfăcute de Brexit, în toate domeniile.