Ministrul Cîțu aruncă bomba: deficitul bugetar pentru 2019 va fi revizuit la 4% din PIB1

Deficitul bugetar pentru 2019 va fi revizuit la peste 4%, de la 2,76%, cât a fost ţinta asumată la începutul anului, a anunţat, într-un interviu acordat Bloomberg, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Pentru anul următor, Guvernul va avea ca ţintă încadrarea deficitului bugetar în limita de 3%, permisă în Uniunea Europeană (UE), potrivit Profit.ro.

Cîţu a avertizat, la mijloul lunii noiembrie, că deficitul ar putea trece de 4% anul acesta, dacă noul Guvern nu va reuşi să remedieze într-un timp extrem de scurt deficienţele majore în ce priveşte colectarea veniturilor statului.

Tot atunci, el a avertizat, în prima sa conferinţă de presă ca ministru, că, în ultimii trei ani, economia României a fost condusă după două bugete, după modelul Al Capone, că totul a fost premeditat şi a anunţat că va sesiza instituţiile abilitate.

Preşedintele Klaus Iohannis are, luni, o întâlnire cu premierul Ludovic Orban şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la Palatul Cotroceni, potrivit unor surse politice. Întâlnirea are loc în contextul discuţiilor din Guvern privind rectificarea bugetară.

Ministerul Finanţelor a împrumutat peste un miliard de lei

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 1,051 de miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 46 de luni, la un randament mediu de 3,92% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,860 miliarde de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în noiembrie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,11 miliarde de lei, din care 200 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,4 miliarde de lei prin opt emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 510 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.