Ministrul demis al Muncii, Violeta Alexandru, anunț important despre majorarea pensiilor și alocațiilor

Ministru demis al Muncii a făcut anunţul privin pensiile şi alocaţiile după demiterea Guvernului Orban. Violeta Alexandru promite să reducă durata extrem de mare în stabilirea pensiilor internaţionale pentru români – o așteptare ce poate ajunge chiar și la trei ani – la un interval de maximum două luni, informează Romaniatv.net.

Avem mari probleme pentru persoanele care au un stagiu de cotizare compus dintr-o perioadă în România și o perioadă în afară. Am luat deja niște decizii împreună cu echipa atașaților de muncă de pe lângă consulate și încercăm să remediem această perioadă extrem de lungă de comunicare a documentelor între casele de pensii din România și cele din străinătate.

Se ajunge chiar și la doi-trei ani și încercăm să ne încadrăm într-un termen de o lună, o lună și jumătate, două luni maximum. Merg în continuare cu atenție pe acest subiect pentru a reduce la cât mai puțin posibil”, a declarat Violeta Alexandru, joi, la Digi24.

Ce se întâmplă cu pensiile?

Lista mea de urgențe zero este populată de tot felul de probleme în aplicarea legii pensiilor și a problemelor generate de această lege propusă de PSD. Sunt multe probleme care țin de management. Chiar încadrarea în termenul legal de 45 de zile și înlăturarea acestor întârzieri – care mergeau până la luni bune – este una dintre măsurile de management pe care le-am luat.

Sunt în continuare aspecte care țin de simplificare. Deja am făcut pași în simplificarea accesului pensionarilor la bilete de tratament. Același lucru îl vom face și pentru firmele care doresc să acceseze informații despre cei în căutarea unui loc de muncă”, a anunțat Violeta Alexandru.

Ce se întâmplă cu alocațiile?

Începând din ianuarie, alocațiile se indexează cu rata inflației, iar la rectificarea bugetară din august va fi dublat cuantumul lor, așa cum s-a decis în Parlament. A fost însă măsură care a venit după stabilirea bugetului. Pus în fața deciziei Parlamentului, Guvernul a decis să amâne aplicarea măsurii de dublare a alocațiilor până la rectificarea bugetară din vară. „Mi s-a cerut să pregătesc acest act normativ pentru rectificarea bugetară”, a declarat Violeta Alexandru, precizând că la acest moment, nu a fost luată în discuție o plată eșalonată a alocațiilor, variantă ce fusese menționată ca soluție de atenuare a acestui șoc bugetar.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.