Accident teribil în Sălaj. O persoană a murit, alte patru rănite grav!

Un accident grav a avut loc, joi seară, în judeţul Sălaj. Un tânăr în vârstă de 28 de ani a murit, după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit cu un alt autovehicul. Alte patru persoane, între care şi doi copii, au ajuns la spital. 

Accidentul s-a petrecut pe Drumul Național 1F, în localitatea Sânmihaiu Almașului din judeţul Sălaj. Din primele informații, vinovat de producerea tragediei este chiar șoferul de 28 de ani, care a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive. Maşina acestuia a ajuns pe contrasens, acolo unde a lovit un alt autoturism care circula regulamentar.

În urma impactului, tânărul a murit pe loc, iar alte patru persoane, între care şi doi copii de 4 și 7 ani, au ajuns la spital. Polițiștii fac ercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui accident.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.