Pariul lui Rareș Bogdan

Rareș Bogdan a avut o carieră fulminantă în televiziune. Este unul dintre puținii jurnaliști care au o notorietate/credibilitate de invidiat. Intrarea sa în PNL a adus procente prețioase unui partid care avea nevoie de un vector de imagine în interiorul său. Să nu uităm că victoria categorică a PNL la europarlamentare i se datorează nu numai lui Klaus Iohannis, dar și lui Rareș Bogdan.

Astăzi, europarlamentarul Rareș Bogdan ocupă poziția numărul doi în PNL. Este perceput ca un apropiat al lui Klaus Iohannis. Mesajele sale rămân incisive și prezintă, de multe ori, punctele de vedere ale președintelui Iohannis. Gruparea Orban nu este extrem de mulțumită de poziția puternică pe care i-a conferit-o în PNL, lui Rareș Bogdan, însuși șeful statului.

Rareș Bogdan trebuie, însă, să facă pasul în liga mare a politicii. În liga celor aleși individual, nu pe liste de partid. Ion Iliescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis, chiar și Gabriela Firea, sunt persoane alese de sute de mii/milioane de români.

Tocmai din aceste motive, Rareș Bogdan trebuie să intre în cursa pentru Primăria Capitalei. Un lider ambițios, dornic să-și satisfacă imensul orgoliu, are nevoie mereu de noi și noi provocări.

Doar învingând-o pe vorbăreața Gabriel Firea, Rareș Bogdan se poate impune la vârful PNL. Din păcate, intrarea în această cursă poate avea un efect de bumerang. Dacă nu va exista un candidat unic PNL-USR-PLUS-PMP, va fi extrem de greu ca Rareș Bogdan să se impună. Și, în acest caz, dacă te bate Gabriela Firea, la voturi, ai ieșit din ecuația politicii de la nivel înalt.

Cred că, dacă în cursă intră atât Nicușor Dan, cât și Rareș Bogdan, Gabriela Firea va obține un nou mandat de primar general.

Se teme Rareș Bogdan de această provocare? Timpul va decide sau nu în privința deciziei acestuia de a candida. Pentru că, indiferent de sondaje, dacă Rareș Bogdan vrea să intre în competiție, susținut de Klaus Iohannis, părerea liderilor PNL nu mai contează. Este de notorietate faptul că deciziile PNL se iau la Palatul Cotroceni și nu este neapărat un lucru atât de rău atâta timp cât, fără susținerea fățișă a lui Iohannis, PNL ar avea probleme în a se impune (clar) la alegerile locale și parlamentare.

Politicianul Rareș Bogdan are nevoie (nu neapărat) de un mandat la Primăria Capitalei, ci de o confirmare a potențialului său politic. O victorie contra Gabrielei Firea îi va deschide larg calea nu numai spre șefia PNL, dar și spre un mandat de președinte la alegerile din 2024. Pe de altă parte, așa cum am spus, o înfrângere îi va curma brutal orizontul politicii la nivel înalt.

Sunt convins că Rareș Bogdan va intra în cursă doar dacă Nicușor Dan se va retrage. Pentru că, în contextul unui candidat USR-PLUS, șansele sale la victorie se reduc sistematic. Mai ales că, se pare, atât Pro România, cât și ALDE, o vor susține pe Firea. Și dacă adaugăm cel puțin patru procente la Pro România și încă trei la ALDE, rezultă că Firea va obține un scor electoral de 32-35%, mai mult decât suficient pentru a se impune. Inclusiv în fața lui Rareș Bogdan. Mai ales că, în ciuda aparențelor, mulți liberali nu agreează influența uriașă pe care Rareș Bogdan o are în PNL și ar cam dori, chiar cu prețul pierderii Primăriei Capitalei, ca acesta să sufere un eșec umilitor.

Vom vedea, însă, dacă Rareș Bogdan va intra, până la urmă, în această cursă. Depinde, până la urmă, doar de el, când/dacă va da testul accederii sale în politica de vârf.

Un editorial de Iulian Badea

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.