Orban critică dur decizia CCR care consideră neconstituțională a doua sa nominalizare
Ludovic Orban a dat primele reacţii din decizia CCR care l-a obligat pe preşedintele Klaus Iohannis să renunţe la desemnarea liderului PNL pentru funcţia de premier şi după suspendarea şedinţei Parlamentului pentru învestirea Guvernului Orban II din lipsă de cvorum.
„De o bună bucată de vreme, orice sesizare la CCR a fost tratată partizan, dându-se dreptate PSD, atât pe vremea când Dragnea era preşedintele Camerei, cât şi acum. Nu putem să nu remarcăm partizanatul CCR manifestat faţă de PSD de ani buni. În cuprinsul motivării, CCR se contrazice. CCR a statuat, că acele pronuntari ale CCR privitoare la proiecte de modificari ale legii care nu au fost aprobate, nu pot face parte din jurisprudenta CCR „, a declarat Ludovic Orban.
„Propunerea o ştiţi, a fost declarată după consiliul naţional al PNL. Ce pot să zic în momentul de faţă este că vreau să formez o majoritate”, a completat Orban, referindu-se la decizia CCR, conform căreia, o nouă propunere a aceleiaşi persoane este posibilă doar dacă se arată că există o majoritate care o susţine.
Judecătorii constituţionali au admis sesizarea PSD privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între preşedintele României, Klaus Iohannis, şi Parlament privind desemnarea preşedintelui PNL Ludovic Orban în funcţia de premier, după demiterea Guvernului său prin moţiune de cenzură, anunţă Romania TV.
Președintele Iohannis va fi obligat să trimită Parlamentului o nouă propunere de premier care va putea strânge o majoritate.