Viktor Orban denunţă afirmaţiile „extremiste” ale lui John McCain

Independenţa naţională a Ungariei este atacată, a declarat premierul Viktor Orban, referindu-se la declaraţii critice ale senatorului american John McCain, care a spus marţi că această ţară este „o naţiune aflată pe punctul de a-şi ceda suveranitatea unui dictator neofascist”, relatează MTI.

Într-un interviu pentru postul public de radio Kossuth, Orban a catalogat „extremiste” afirmaţiile lui McCain şi a apreciat că ele „reflectă persoana care le-a făcut”.

Senatorul republican a declarat marţi că Ungaria este „o ţară foarte importantă, în care se petrec lucruri rele”. El a adăugat că este vorba despre „o naţiune aflată pe punctul de a-şi ceda suveranitatea unui dictator neofascist care face echipă cu (preşedintele rus) Vladimir Putin”, informează Mediafax.

Orban afirmă în acest interviu că principala sa prioritate este să păstreze independenţa ţării şi că nu va fi „un vicerege în Ungaria comandată de vreun stat străin”. El mai spune că independenţa energetică, financiară şi comercială „nu era atractivă pentru beneficiari în perioada de dinainte de 2010, când Ungaria nu era independentă, iar ei puteau să profite de unguri”.”Situaţia devine mai simplă” referitor la cei şase oficiali unguri de rang înalt vizaţi de interdicţia de a pătrunde pe teritoriul Statelor Unite din cauza unor suspiciuni de corupţie, a declarat el, apreciind că „americanii au făcut deunăzi o declaraţie clară şi au spus că şefa Fiscului (ungar) a comis o infracţiune de corupţie”.

Şefa Fiscului Ildiko Vida nu are de făcut decât un singur lucru, şi anume să intenteze fără întârziere un proces pentru calomnie, a declarat Orban. „Legea ungară oferă oricărui cetăţean posibilitatea să se apere, iar eu aştept ca fiecare oficial de rang înalt al statului să facă acest lucru într-o asemenea situaţie”, a spus premierul ungur.

Însă ea „va merge după gratii” în cazul în care acuzaţiile de corupţie vor fi dovedite, a răspuns el unei întrebări în acest sens.Întrebat dacă Ungaria ar putea restrânge intrarea pe teritoriul său, ca reacţie faţă de interdicţia impusă de către Statele Unite, Orban a răspuns că „vom acţiona aşa cum trebuie să acţioneze o ţară mândră de independenţa sa”.

Răspunzând altor întrebări despre alegerile parţiale de la Veszprem (vest), programate în februarie, în urma cărora alianţa aflată la putere poate pierde majoritatea de două treimi în Parlament, Orban a apreciat că nu este crucial ca Fidez să o aibă o asemenea majoritate.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.