Fuziunea ELCEN-RADET, din nou amânată

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat vineri că reprezentanţii Ministerului Dezvoltării au cerut un „plan de viitor şi o matrice de risc”, pentru elaborarea hotărârii de guvern privind fuziunea ELCEN-RADET, unele documente fiind deja prezentate.

„Pentru fuziunea celor două instituţii şi pentru hotărârea de guvern, Ministerul Dezvoltării mi-a cerut pe sistemul de avizare să prezentăm un plan de viitor, care sunt riscurile, matricea de risc şi aşa mai departe. Le-am făcut, le-am prezentat, mai trebuie câte ceva în continuare”, a spus Sorin Oprescu, răspunzând unei întrebări cu privire la fuziunea dintre ELCEN şi RADET.

Primarul Capitalei a precizat că nu ştie termenul la care hotărârea de guvern va fi aprobată, arătând că speră ca până la sfârşitul anului, respectiv până în 21 decembrie, aceasta să fie adoptată.

Întrebat dacă va creşte preţul gigacaloriei de la 1 ianuarie, Oprescu a spus că nu se va întâmpla acest lucru, întrucât Comisia Europeană a păstrat preţul pentru consumatorii casnici la gazele consumate pentru încălzire şi apă caldă. „Nu creşte preţul la gigacalorie de la 1 ianuarie, Comisia Europeană a fost de acord să se păstreze preţul domestic la gazele consumate pentru încălzire şi pentru apă caldă”, a precizat Sorin Oprescu.

În 26 noiembrie, Guvernul a amânat acordarea avizului pentru fuziunea dintre ELCEN şi RADET, fiind aşteptat un punct de vedere de la Primăria Bucureşti. „Fuziunea dintre ELCEN şi RADET s-a amânat pentru săptămâna viitoare, pentru formularea unui punct de vedere de natură pur tehnică. Deci, nu se pune problema principiului, ci pentru a nu exista niciun fel de inadvertenţe ulterioare sau neajunsuri”, declara atunci purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, declara recent că RADET trebuie să se transforme în societate comercială până la sfârşitul anului, urmând ca fuziunea regiei cu ELCEN să se facă „undeva spre martie 2015”.

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti este în subordinea municipalităţii, iar Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), furnizorul de energie termică al RADET, aparţine Ministerului Economiei, prin Departamentul pentru Energie. Noua entitate, care va rezulta în urma fuziunii RADET-Elcen, va fi în subordinea municipalităţii.

Primarul Sorin Oprescu susţine că fuziunea RADET-ELCEN va rezolva problema energiei termice în Bucureşti, în felul acesta urmând să fie stinse datoriile pe care regia le are la ELCEN, iar municipalitatea va controla şi coordona atât producţia, cât şi distribuţia de căldură şi apă caldă.

Datoriile au fost motivul pentru care, recent, bucureştenii din mai multe sectoare nu au avut apă caldă câteva zile la rând. Atunci, Distrigaz a redus presiunea gazului dat ELCEN, din cauza sumelor pe care le are de încasat de la aceasta. La rândul său, ELCEN, care are de încasat bani de la RADET, a limitat gazele furnizate regiei, astfel că aceasta a fost nevoită să reducă temperatura apei calde.

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din Capitală (90%) şi din ţară (40%). Societatea asigură şi 4,8% din energia electrică produsă la nivel naţional.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.