Ponta vrea ca alegerile locale să aibă loc în martie 2021
Fostul premier Victor Ponta afirmă într-un dialog cu Ion Cristoiu că alegerile locale şi parlamentare ar trebui să aibă loc anul viitor în condiţiile în care medicii avertizează că în toamnă va fi al doilea val de coronavirus, dar şi pentru a încheia anul 2020, cu lecţiile şi măsurile care se impun, informează stiripesurse.ro.
Reacția fostului premier vine în contextul în care parlamentarii au votat, ieri, ca data alegerilor locale să nu mai fi stabilită de Guvern, astfel încât atributul să revină Parlamentului.
PSD și Pro România au spus, la dezbaterile din Parlament, că nu este în regulă ca un Guvern minoritar format dintr-un singur partid, in acest caz PNL, să decidă data alegerilor. Drept replică, PNL a anunțat în plen că va ataca legea la CCR.
De altfel, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat, joi, la „Marius Tucă Show”, că alegerile generale vor fi organizate în 5 decembrie, iar cele locale la sfârșit de septembrie sau început de octombrie.
„Alegerile vor fi în 5 decembrie, alegeri generale, iar alegeri locale, încercăm să organizăm la sfârșit de septembrie început de octombrie”, a spus Rareș Bogdan.
Fostul premier Victor Ponta afirmă într-un interviu acordat Cristoiu TV că anul acesta se va încheia cu un deficit uriaş, urmând ca alegerile amânate în martie anul viitor să aibă ca temă „Cine ştie să ne scoată din pandemia de criză economică”.
Altfel, spune Victor Ponta, până la desfăşurarea alegerilor în această toamnă, liberalii vor susţine că nu există nicio criză economică, România nu trebuie să se împrumute la FMI, nu vor fi tăiate salariile, iar taxele nu vor fi mărite.
În opinia sa, odată încheiat acest an, românii vor putea trage concluzia: a fost bine şi vor vota cu liberalii, nu a fost bine şi vor alege alt partid. Mai mult, a recunoscut fostul premier, în următorii doi-trei ani ar fi mai bine să stai în opoziţie, decât la guvernare.
Fostul premier a comentat şi scandalul generat de documentul Balş, în urma căruia managerul Institutului, prof.dr. Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei pentru COVID 19 din Ministerul Sănătăţii şi înlocuit cu Adriana Pistol.
Victor Ponta spune că acest scandal a pornit din nevoia liberalilor de a-şi face imagine pe seama ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, pentru a-l acoperi mediatic pe Raed Arafat, o strategie în care au băgat foarte mulţi bani. Şi cum Nelu Tătaru a susţinut şi el izolarea seniorilor, era nevoie de un ţap ispăşitor, iar acesta a fost Streinu-Cercel, scos în faţă prin documentul Balş care propunea printre altele carantinarea persoanelor peste 65 de ani în diverse locaţii pe o perioadă de 3-4 luni.