Gnohere vrea să se împace cu Becali

Gnohere mai face o încercare să-și continue cariera la FCSB, după ce l-a jignit pe Becali, despre care a scris că ar avea Alzheimer și de aceea ar uita datele din contract.

Zilele trecute, Gnohere a încercat încă o dată să clarifice colaborarea, una valabilă până la 30 iunie 2021. I-a transmis clubului că e interesat de o rezolvare de comun acord a litigiului apărut. FCSB i-a suspendat contractul în perioada 31 martie-15 mai. Dacă starea de urgență nu va fi prelungită, Becali va trebui să-i achite după 15 mai salariul întreg, de 15.000 de euro lunar, cel mai mare venit al unui fotbalist al vicecampioanei.

Gnohere cere să fie desființată suspendarea contractului și să existe o negociere în privința salariului său, așa cum a negociat clubul cu majoritatea oamenilor din lot. Aproape toți jucătorii au semnat pentru reducerea salariilor cu 50 la sută. „Bizonul” a fost trimis direct în șomaj tehnic, nu a avut ocazia să hotărască dacă accepta înjumătățirea sau nu.

Pe baza acestei diferențe, el acuză clubul de discriminare și de un comportament ilegal. Gigi, spre deosebire de alți conducători care au apelat la șomajul tehnic, a sancționat cu măsura asta doar șase jucători: Gnohere, Planici, Adi Popa, Momcilovici, Bălgrădean și Alexandru Stan. Ceilalți au semnat pentru înjumătățirea salariilor.

„Bizonul” e dispus acum să continue la FCSB, cu condiția ca el să fie extras din grupul „șomerilor”. Mai are de petrecut în club încă un an, dacă nu cumva el și Gigi convin între timp în privința unui transfer. În iarnă au ratat o afacere cu Al Ahly, din Egipt, care oferise 800.000 de euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.