Președintele PPU-sl, Daniel Ionașcu și europarlamentarul Maria Grapini, întâlnire, în Parcul Rozelor din Timișoara, cu candidații, membrii și simpatizanții partidului

Președintele executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), domnul avocatul DANIEL IONAȘCU, împreuna cu europarlamentarul umanist, MARIA GRAPINI,  alături de colegi și simpatizanți, vor participa duminică, 5 iulie 2020 la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Șag-Timișeni, începând cu ora 9.

În aceeași zi de duminică, după-masa, începând cu ora 16, umaniștii timișeni se vor întâlni în Parcul Rozelor din Timișoara. Cu acest prilej,  candidații PPU-sl, alături de membrii și simpatizanții acestui partid vor purta discuții cu înalții oaspeți care ne onorează cu prezența la această întâlnire, respectiv doamna europarlamentar MARIA GRAPINI și domnul președinte executiv DANIEL IONAȘCU.

Vă așteptăm să ne fiți alături, dragi timișoreni!

Biroul de presă al PPU-sl Timiș

Mariana Anghel

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.