Scandal uriaș între Robert Negoiță și Gabriela Firea. PSD îi cere demisia primarului sectorului 3!

Partidul Social Democrat, prin vocea purtătorului de cuvânt, Lucian Romașcanu, cere demisia lui Robert Negoiță din funcția de primar al Sectorului 3, având în vedere că acesta a lansat un nou partid. ”Aşa spune legea”, declară Lucian Romașcanu.

„Domnul Negoiţă a lansat azi un partid. Sigur, nu este un atac la persoană sub nicio formă, dar când te afişezi lângă un partid, altul decât cel în care eşti membru şi pe listele căruia ai candidat, e firesc să îţi pierzi mandatul de primar. Este natural să existe o decizie în acest sens a prefectului.

Până atunci, domnul Negoiță dacă a decis un nou drum politic, mi se pare natural să își dea demisia din Partidul Social Democrat, faţă de care are atâtea cuvinte de reproş, şi să pornească această reconstrucţie și o nouă candidatură politică din afara Partidului Social Democrat şi din afara primăriei, pentru că aşa spune legea”, a declarat Lucian Romaşcanu la Antena 3.

Însă Robert Negoiță a avut un răspuns prompt la propunerea purtătotului de cuvânt al PSD.

”Nu, domnule Romașcanu, nu am să îmi dau demisia din calitatea de primar pentru că acolo eu am fost ales de cetățenii din sectorul 3, nu am fost ales de către PSD!”.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a făcut joi un anunț politic, după ce a plecat din Partidul Social Democrat, dându-i o lovitură Gabrielei Firea. În timpul unei conferință de presă, acesta a anunțat lansarea Partidului București 2020, din partea căruia va candida pentru un nou mandat.

”Am încredere atât în cetățenii Sectorului 3 cât și în cetățenii din București că vor conștientiza această nevoie și vor avea încredere în proiectul nostru iar noi vom reuși să influențăm în bine. Nu în ultimul rând cred că avem nevoie de transparență. Faptul că astăzi bucureștenii nu știu unde și cum sunt cheltuiți, unde le-au fost cheltuiți banii din bugete. Și o spun cu mult regret. În afară de Primăria Sectorului 3, nu există transparență. Este singura instituție publică din România care este transparentă 100%, prin reglementare. Nu mai există o astfel de reglementare niciunde în altă parte!”, a declarat, joi, Robert Negoiță.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.