Muzicianul de geniu, Nicolae Voiculeț: „România va dăinui!”
“Pentru prima dată în România, două ansambluri corale au cântat alături de mine, lângă Crucea Eroilor din Munții Bucegi, la altitudinea de 2.300 m, “𝐷𝑒𝑠̦𝑡𝑒𝑎𝑝𝑡𝑎̆-𝑡𝑒 𝑟𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒!
România și-a cântat Imnul cu masca pe gură, dar eu nu m-am oprit din a sluji sunetul crucii neamului nostru românesc și am ridicat sunetele la cer, de la Crucea Eroilor Lui Hristos, pusă deasupra României, la cea mai înaltă altitudine din lume.
Acolo aproape de cer, am cântat “𝐷𝑒𝑠̦𝑡𝑒𝑎𝑝𝑡𝑎̆-𝑡𝑒 𝑟𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒” și “TATĂL NOSTRU CARE EȘTI ÎN CERURI…”. Acolo sus pe altarul României m-am rugat Lui Dumnezeu să ne ierte și să nu ne lase… pe noi în ispită și să ne izbăvească de cei răi și vicleni!
Poporului român i s-a arătat de atâtea ori semnul Crucii ca simbol al biruinței, prin toate jertfele înaintașilor noștri. De aceea am dorit ca de Ziua Imnului României, “Deșteaptă-te române” să-l intoneaz chiar de lângă Crucea Eroilor…eroi aproape ignorați și uitați de cei care spun azi că ne sunt conducători. Preocupările lor actuale nu sunt valorile naționale și oamenii care s-au jertfit, ci doar perpetuarea la infinit a propriilor mandate și păstrarea puterii cu orice preț!
“ZIUA IMNULUI NAȚIONAL, ÎN SUNETELE NAIULUI ROMÂNESC”, a avut loc miercuri 29 iulie, 2020 și a fost organizat de Asociația Culturală “Nicolae Voiculeț”, cu sprijinul Primăriei orașului Bușteni, a Institutului Cultural român, Ministerului Culturii, Jandarmeriei române și Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, cărora le mulțumesc!
M-au sprijinit și câțiva oameni de afaceri care au crezut în acest proiect și care au arătat un respect deosebit pentru ziua națională a imnului românesc. Ei și-au dorit să rămână anonimi. Pentru acești oameni am tot respectul!
Am cerut sprijinul pentru acest eveniment și câtorva persoane publice, unor politicieni, unor oameni de presă și de televiziune, vedete, influenceri și chiar personalități culturale, dar nu i-a interesat subiectul importanței Imnului Național al României și nu au dorit să se implice. Nici măcar nu i-a interesat să facă act de prezență. Dar acum am înțeles că pentru ei nu este la modă să fii român sau patriot!
În ciuda piedicilor și a presiunilor, mulți români de pretutindeni au fost alături de mine și chiar dacă nu au fost prezenți acolo sus în munții Bucegi, le-am simțit sprijinul și solidaritatea.
Pentru mine ei sunt cei care contează!
Prin acest eveniment de celebrare a Imnului la Crucea Eroilor, nu am vrut să “marchez” sau să “bifez”, așa după cum se obișnuiește politic diluarea istoriei României, ci am trezit conștiința a milioane de români dezamăgiți care se simt umiliți, am cinstit memoria eroilor care și-au dat propria lor viață, pentru a oferi demnitatea și onoarea, celor ce aveau să vină după ei!
Drama acestui popor, este că mulți dintre cei care conduc țara azi și o reprezintă cu onoare, nici măcar nu cunosc versurile imnului României. Fraților, trăim un “somn de moarte” din care trebuie să ne trezim!
Voi lua cu mine prin lume Crucea României de pe Caraiman, care nu este doar crucea eroilor și martirilor noștri, este crucea lui Hristos!
“Deșteaptă-te române” s-a auzit de sus și a răsunat ca un strigăt peste munți dar și în sufletele a mulți români, care prin miile de mesaje pe care le-au trimis, m-au făcut să simt că neamul nostru încă există, iar România va dăinui!”
Nicolae Voiculeț