Începe Concursul Internațional George Enescu 2020. 205 tineri muzicieni din 39 de țări au intrat în competiția online!

Concursul Internațional George Enescu începe pe 29 august 2020, cu 205 tineri muzicieni rămași în cursă după reorganizarea evenimentului în online, pe fondul pandemiei, din cei 272 de muzicieni trecuți de preselecția din iunie.

Am convingerea că această ediție a Concursului Internațional George Enescu va fi un eveniment de mari proporții, de care se va bucura un public mult mai numeros decât de obicei. Cea mai mare parte a Concursului se va desfășura online, prin urmare mult mai mulți oameni vor avea șansa să-l urmărească decât atunci când avem doar publicul din sala de concert.  Suntem creatorii propriei noastre realități. O creăm zi de zi prin ceea ce facem, asigurându-ne astfel că avem un viitor. Ne asigurăm, însă, prin aceasta, că vom avea și un trecut. Fie ca anul 2020, așadar, să fie unul de care vă amintiți nu ca fiind anul virusului, anul fricii sau anul în care totul s-a anulat, ci ca fiind anul în care v-ați împlinit visul, anul în care ați participat la Concursul Internațional George Enescu. Vă urez tuturor mult succes și vă mulțumesc!”, a transmis, în mesajul său pentru deschiderea Concursului, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului și Concursului George Enescu.

Cei 205 candidați rămași în concurs provin din 39 de țări. Dintre ei, 184 concurează la cele trei instrumente: vioară (66); violoncel (54); pian (64), iar 21 participă la secțiunea de compoziție, cu 26 de lucrări.  Cei mai tineri candidați sunt în vârstă de 14 ani, iar cei mai în vârstă candidați au 33 de ani.

Faza online a Concursului Enescu se va derula până pe 20 septembrie 2020 și va consta în:

  1. 29.08.2020, ora 18.00 – Deschiderea Concursului, cu Concertul de Gală pe scena Ateneului Român, în care vor fi prezentate în premieră mondială „Brahmsodia” – Triplu Concert pentru vioară, violoncel și pian, op. 169, compus de Dan Dediu, special pentru această ediție şi Concertul pentru clarinet şi orchestră de Alexandru Ştefan Murariu – lucrare distinsă cu premiul I al Concursului Enescu din 2018.

Triplul Concert va fi interpretat de trei laureați din edițiile precendente: Gyehee Kim (vioară, 2016), Valentin Răduțiu (violoncel, 2011) și Victoria Vassilenko (pian, 2016) acompaniați de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Josep Caballé Domenech.

Concertul va fi transmis în direct sâmbătă, 29 august 2020, pe site-ul www.festivalenescu.ro și la Televiziunea Română de la ora 18.00. De asemenea, concertul de deschidere va fi preluat și pe platforma Raiffeisen Art Proiect #StagiuneVirtuală (https://art.raiffeisen.ro/), unde va putea fi văzut și în următoarele 30 de zile.

2.Prima etapă de Concurs a fiecărei secțiuni se va desfășura conform programului inițial: violoncel, 30 august-3 septembrie; vioară, 5-9 septembrie; pian, 11-15 septembrie. În aceste perioade, înregistrările cu interpretările concurenților vor fi publicate pe site-ul festivalenescu.ro, pentru a putea fi ascultate de iubitorii muzicii, iar membrii juriilor vor analiza performanțele candidaților și îi vor alege pe cei 12 candidați care vor trece în următoarea etapă.

3.A doua etapă de Concurs se va desfășura tot online, pe bază de înregistrări, conform programului inițial: violoncel, 5-7 septembrie; vioară, 11-13 septembrie; pian, 17-19 septembrie. Înregistrările cu interpretările aferente acestei etape vor fi disponibile pentru publicul larg pe festivalenescu.ro. Dintre cei 12, juriile vor selecta șase concurenți pentru fiecare secțiune, care vor intra în semifinală.

4.Competiția de Compoziție se va desfășura integral conform programului inițial. Jurizarea lucrărilor trimise de concurenți se face în mod obișnuit de la distanță. Câștigătorul secțiunii va fi anunțat pe 20 septembrie pe festivalenescu.ro.

Accesul la tot conținutul online ale Concursului din această perioadă este gratuit. Programul complet este la acest link: https://www.festivalenescu.ro/program/ .

Semifinalele și finalele la cele trei secțiuni de instrumente vor fi organizate în mai 2021, la Ateneu.

Mesajul ediției din acest an este „Frumusețe în viață”, iar în contextul pandemiei, Concursul Enescu și-a propus să arate că avem cu toții puterea să ne reinventăm, pentru a alege în egală măsură viața și frumusețea. Spotul campaniei este la acest link: https://www.youtube.com/watch?v=oJZNy0KX10I&feature=youtu.be .

Premiile Ediției

Premiile oferite sunt în valoare de 100.000 euro. La secțiunea compoziție s-a introdus un premiu nou, pentru originalitate, în valoare de 5.000 euro.

Câștigătorii premiilor I de la Concursul Enescu 2020 sunt invitați în cadrul Festivalului Internațional George Enescu 2021, unde vor concerta alături de mari orchestre ale lumii (Orchestra of the Americas, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin ș.a.).

Câștigătorii Concursului Internațional George Enescu 2020 de la secțiunile vioară, violoncel și pian vor beneficia de un premiu special, nou introdus în pachetul competiției: un concert împreună cu Orchestra Filarmonică Bohuslav Martinů în noiembrie 2021, la Musikverein Golden Hall din Viena. Cei trei laureați ai Concursului Enescu vor interpreta Triplul Concert pentru vioară, violoncel și pian de Ludwig van Beethoven, în contextul marcării la nivel mondial a 250 de ani de la nașterea marelui compozitor. Premiul este oferit de IMK Society for the Promotion of Music and Culture din Viena, o organizație care lucrează cu muzicieni precum Maxim Vengerov sau Mischa Maisky și derulează proiecte în colaborare cu celebrele case de discuri Sony, Decca și Deutsche Gramophon.

Buget

Bugetul total pentru organizarea evenimentului se ridică la 4.020.000 lei, alocați după cum urmează: Faza I (2020): 1.605.000 lei; Faza II (2021): 2.415.000 lei.

 Deschiderea oficială

Deschiderea oficială a Concursul Enescu a fost marcată printr-o conferinţă de presă online care a avut loc vineri, 28 august, de la ora 14.00, transmisă pe www.festivalenescu.ro și pe pagina de Facebook a Festivalului Enescu. Evenimentul s-a desfășurat în două paneluri „Prezentarea organizării și desfășurării Concursului Enescu 2020” și „Muzică și experiență culturală: promisiunea Concursului Enescu 2020”.

Invitați:  Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial pe probleme de cultură (intervenție înregistrată); Doina Gradea, Președinte, Director General al Societății Române de Televiziune; Liliana Staicu, Director Orchestrele și corurile Radio România; Mihai Constantinescu, Directorul Executiv al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu; Vladimir Jurowski, Directorul Artistic al Festivalului George Enescu (intervenție înregistrată); dirijorul și soliști din concertul de deschidere: Josep Caballé Domenech și respectiv Gyehee Kim  – violonistă, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu, 2016; Valentin Răduțiu  – violoncelist,  laureat al Concursului Internațional George Enescu, 2011; Viktoria Vassilenko – pianistă, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu, 2016; Dan Dediu, compozitor, Președintele Senatului Universității Naționale de Muzică București, autorul lucrării Brahmsodia care va fi prezentată în premieră mondială la concertul de deschidere; Alexandru Ștefan Murariu, compozitor, câștigătorul secțiunii de compoziție a Concursului Internațional George Enescu, 2018; Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank; Sever Voinescu, redactor-șef Dilema Veche.

Concursul George Enescu funcționează ca o platformă internațională de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii și de promovare a compozițiilor marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, și este, astfel, o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat în România. Concursul are patru secțiuni – vioară, violoncel, pian și compoziție – și situează în top cinci la nivel mondial în peisajul competițiilor de muzică clasică.

MIHAI CONSTANTINESCU, directorul executiv al Festivalului și Concursului George Enescu

„Formula de desfășurare a Concursului 2020 este inedită, dar foarte apreciată de oamenii de specialitate (membrii juriului internațional, concurenții, critici muzicali, posturi de TV internaționale), care înțeleg că această organizare online a Concursului Enescu este un semnal pe care îl dăm lumii că muzica trebuie să continue chiar și în vremuri de criză.

Este si pentru noi o încercare, dar am dorit foarte mult să oferim tinerilor muzicieni înscriși în Concurs posibilitatea de a fi văzuți și ascultați, iar publicului – ocazia de a vedea din nou <la lucru> Filarmonica George Enescu și de a asculta muzică bună.

Repetițiile de ieri au fost emoționante. Membrii orchestrei au venit cu mare drag să repete împreună, cu dor de muncăJ, cu interes pentru cele două piese care vor avea premiera mondială la Gală, lucru apreciat atât de dirijor cât și de soliști.

Pentru România, din punct de vedere al strategiei și politicilor culturale, faptul că reușim să ținem acest Concurs în condițiile în care cea mai mare parte a evenimentelor importante de profil s-au anulat , înseamnă foarte mult. Nu trebuie să pierdem din vedere ca Festivalul și Concursul George Enescu fac parte din patrimoniul cultural al României, dar și din patrimoniul muzical internațional”.

DOINA GRADEA, Președinte Director General, Societatea Română de Televiziune

„TVR continuă o tradiție de peste o jumătate de secol de a prezenta publicului evenimentele desfășurate în cadrul Festivalului și Concursului George Enescu.

Pentru Gala de Deschidere am mobilizat forțe și resurse tehnice și umane deosebite, pentru ca evenimentul să fie preluat și transmis în condiții de calitate atât în țară cât și în străinătate. De asemenea, TVR va aloca spațiu și resurse pentru o agendă săptămânală a Concursului Enescu, unde va prezenta interviuri, testimoniale, desfășurarea etapelor, astfel încât să păstreze evenimentul în atenția publicului”.

LILIANA STAICU, director Radio România Muzical, Societatea Română de Radiodifuziune

„Pentru Radio România este o tradiție (din 1958) și o onoare să ne aflăm alături de acest brand cultural român care este Festivalul și Concursul George Enescu. Întotdeauna am încercat să fim o prezență relevantă în această colaborare, dar anul acesta simțim ca niciodată că suntem împreună într-o reușită, pentru că faptul că se ține Concursul Enescu în contextul crizei de sănătate internațională rerezintă o victorie a artei, a frumosului și a emoției asupra pandemiei”.

Serciu Nistor, consilier prezidențial, Departamentul de Cultură

„Participanții la Concurs, tinerii muzicieni competitori sunt custozii moștenirii enesciene. Prin ei, spiritul lui George Enescu trăiește.

Acest Concurs, care începe în 2020 și continuă în 2021, deschide seria manifestărilor dedicate moștenirii lăsate de George Enescu patrimoniului universal.

Președintele a amintit de

Încrederea pe care George Enescu și-a pus-o în tineri și în viitorul culturii, în biruința frumuseții în fața greutăților vieții”.

JOSEP CABALLÉ DOMENECH – Dirijor

„După atâtea luni de incertitudine, am fost onorat de invitația de a dirija aici și mi-a făcut plăcere întâlnirea cu muzicienii într-o atmosferă de o asemenea energie. A fost ca și cum toată lumea spunea, haideți să facem muzică bună din nou. Toată lumea de pe scenă era gata să împărtășească plăcerea muzicii. Asta este ceea ce facem noi.

E adevărat că publicul aduce întotdeauna un sentiment special în sala de concert, ceva care ne lipsește acum. Dar piesele pe care le interpretăm sunt extraordinare, soliștii sunt fantastici, și suntem atât de bucuroși de puterea de a face din nou muzică, de energia de a interpreta ceva nou, încât pare că toate problemele actuale vor fi soluționate cumva”.

VICTORIA VASSILENKO – Pianistă

„Experiența interpretării într-un concert fără public este foarte diferită. Mă înclin ca de obicei, ca să salut publicul care ne urmărește online, dar mă înclin, de fapt, în fața unei săli de concert goale. Publicul este cel care creează atmosfera specială, energia din orice sală de concert. Fiecare public e diferit și-ti transmite o vibrație aparte. Muzica mea este o muzică împărtășită. Dar muzica este cea mai importantă, ea trebuie să primeze întotdeauna – vine înaintea artistului, înaintea publicului”.

 GYEHEE KIM  – Violonistă

Interpretarea fără audiență este dificilă pentru mine. Muzica inspiră altfel, are altă semnificație când este împărtășită cu publicul. Dar în vremurile în care trăim acesta este cel mai bun mod în care putem continua, în siguranță, să împărtășim muzica noastră.

VALENTIN RĂDUȚIU – Violoncelist

„Eu am o ipoteză inversă, ca în muzică – atunci când vrem să scoatem în evidență o notă, o cântăm inauzibil. Pentru că și absența evidențiază. Publicul este mai evidențiat în absență. Pe de altă parte, spun din experiență, oamenii știu să fie aproape chiar cu oceane între ei. Personal, simt că această comuniune, această clipă a concertului, are o frumusețe aparte chiar și în absența publicului. Prin muzică noi găsim întotdeauna apropierea de noi înșine și de celălalt.”

DAN DEDIU – Compozitor

„Aștept cu mare nerăbdare și cu mare încredere premiera de mâine a lucrării mele. I-am găsit pe muzicieni în mare formă; atât dirijorul, orchestra – trepidantă, cât și soliștii – care mi-au făcut o impresie extraordinară, încât aproape că nu am avut ce să le spun în plus.”

ALEXANDRU ŞTEFAN MURARIU – Compozitor

„Am emoții de fiecare dată când imi ascult o lucrare interpretată, pentru că atunci descopăr tot mai multe lucruri. Aportul interpretului  generează un upgrade al gândurilor mele pe care am încercat să le ilustrez cu muzica pe care o compun. Am vrut să scriu o muzică expresivă, mai sensibilă, mai lirică, în care sunetul să aibă efectul de surround. Aștept un feedback, să văd ce am reușit”.

STEVEN VAN GRONINGEN, CEO Raiffeisen Bank

„În perioade de criză toată lumea se gândește la sine, la familie, la organizația pe care o conduce și mai puțin la artă, la muzică. Mediul privat trebuie să sprijine artiștii, arta, muzicienii, să contribuie la continuarea experienței artistice. Efortul mediului de afaceri pentru a oferi continuitate trăirii artistice este indispensabil în perioade de asemenea incertitudine”.

SEVER VOINESCU – Redactor-șef Dilema Veche

„În materie de experiență muzicală îmi este greu să văd vreo “mare oportunitate” oferită de criză. Din contră, criza COVID-19 a suprimat itineranța – o funcție esențială a muzicii, atât pentru muzica internațională cât și pentru public. Pe o scenă internațională care crescuse enorm în ultimul secol, pandemia a blocat toate agendele, toate programele. Online-ul poate fi o soluție, dar eu percep ca ceva post-apocaliptic abordarea de a interpreta muzică clasică într-un colț de apartament, cu acompaniamentul pe telefon, proptit pe un raft. E adevărat că secolul 20 ne-a pregătit cumva pentru această situație – chiar când ne întrebam ce sens poate avea enorma dezvoltare a tehnologiilor audio și video deopotrivă, dar ne-a pus în același timp și într-o mare capcană. Ne găsim amplasați în centrul acestei experiențe și cu deplin control la butoane, în poziția de a influența decisiv experiența muzicală în sine. Cred că tristețea din lipsa itineranței este de netrecut pentru muzică”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.