Liberalii din sectorul 1, campanie “de la om la om”. Sebastian Burduja: “Avem cea mai bună echipă și cele mai bune soluții de dezvoltare pentru sectorul 1!”
În fața campaniei de o opulență sfidătoare a “primarului invizibil” Daniel Tudorache cel care “inundă” televiziunile de știri și nu numai cu clipuri în care își prezintă realizările imaginare (cazul spotului interzis de CNA în care se prezenta ca realizare macheta unui spital este grăitor!), liberalii din sectorul 1 rămân fideli muncii de echipă, muncii în stradă, de la om la om.
Când în fiecare zi te afli printre cetățeni, discuți cu ei, le asculți păsurile, problemele, propunerile și le oferi soluțiile aferente, succesul electoral nu se va lăsa așteptat. Coordonați de președintele filialei, Sebastian Burduja și de prim-vicepreședintele, Tănase Stamule, liberalii din sectorul 1 continuă să se lupte pentru reclădirea României și implicit a sectorului 1, pentru o administrație locală profesionistă, competentă, transparentă, în care cetățeanul este cel mai important.
“Mândru de echipa PNL Sector 1. Astazi si maine avem programate 19, respectiv 18 acțiuni de stradă în tot sectorul. Avem cea mai bună echipă și cele mai bune soluții de dezvoltare, testate cu succes în marile centre urbane care au avut șansa unei administrații liberale, de la Oradea la Reșița, de la Alba Iulia la Botoșani: www.pnlsector1.ro.
Dialogul cu cetățenii reprezintă partea cea mai frumoasa a acestui efort. Ieșim cu drag, zi de zi, si nu o facem de ieri, de azi, doar in campanie. Acolo ne place să fim: alături de oamenii pe care îi reprezentăm.
Pe 27 septembrie, echipa liberală este soluția #1 pentru sectorul 1. Vă asteptăm alaturi”, a precizat, pe pagina sa de Facebook, liderul liberalilor din sectorul 1, Sebastian Burduja.