Administraţia Americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) lansează Centrul de Excelență în Telemedicină
Centrul de Excelență va întări progresul tehnologiilor în domeniul sănătății digitale, incluzând dispozitive mobile, software folosit ca dispozitiv medical și diverse alte produse inovatoare.
Administraţia Americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a anunțat recent că lansează Centrul de Excelență în Telemedicină, ca parte a Centrului pentru Dispozitive și Medicină Radiologică (CDHR), pentru a susține și promova beneficiile tehnologiei digitale în medicină.
FDA își propune să stimuleze dezvoltarea dispozitivelor mobile, a software-ului ca dispozitiv medical (SaMD), a accesoriilor portabile inteligente, utilizate ca dispozitive medicale și a altor tehnologii. În plus, prin intermediul Centrului, agenția va moderniza politicile de telemedicină și reglementările în vigoare, pentru a oferi pacienților instrumente specializate ce sporesc accesul la servicii digitale sigure și eficiente.
Primul director al Centrului este Bakul Patel, liderul operațiunilor normative și științifice ale serviciilor de sănătate de la FDA.
„Înființarea Centrului de Excelență în Telemedicină face parte din eforturile FDA de a se asigura că în SUA sunt dezvoltate și evaluate cât mai rapid cele mai inovatoare tehnologii din domeniul medicinei digitale”, a declarat comisarul FDA, Stephen M. Hahn.
Hahn a adăugat că anunțul marchează următoarea etapă în aplicarea unei abordări complexe a tehnologiei în domeniul sănătății digitale, astfel încât pacienții să fie mai bine informați, iar cadrele medicale să aibă la dispoziție noi metode de prevenție și diagnostic precoce al bolilor cu potențial letal, dar și pentru a gestiona afecțiunile cronice prin intermediul serviciilor de telemedicină. Totodată, Centrul va sprijini furnizorii interesați să ofere pacienților tehnologii digitale de sănătate de înaltă calitate, oferind expertiză centralizată și servind ca resursă pentru tehnologii și politici de telemedicină.
Centrul va consilia, coordona și susține activitățile de promovare a celor mai bune practici și reinventarea monitorizării prin telemedicină, desfășurate în cadrul FDA. În același timp, va crea și o rețea de experți în sănătate digitală și se va angaja în colaborări cu diverse comunități pentru schimb de cunoștințe și expertiză cu personalul FDA în materie de telemedicină.
Inițiativa FDA va fi susținută și de alte activități. Acestea includ proiecte strategice de promovare a tehnologiilor digitale în medicină, sinergii în cercetarea științifică de reglementare a acestui serviciu și construirea de parteneriate strategice.
„Înființarea Centrului de Excelență în Telemedicină face parte din planul FDA privind încurajarea și facilitarea accesului la servicii de medicină digitală. În ultimii ani, am pus bazele unor parteneriate interne și externe pentru a coordona acest tip de servicii și pentru a promova o serie de politici de reglementare coerente, care țin pasul cu inovațiile din acest domeniu.”, a spus Jeff Shuren, director CDRH.
Un centru de excelență are rolul de a oferi un nivel înalt de expertiză și resurse pentru un domeniu medical specific, astfel încât pacienții să beneficieze de cea mai bună îngrijire disponibilă în domeniul respectiv.
La nivel european, Comisia Europeană a recomandat încă din 2008 adaptarea cadrului legal din țările membre, pentru a ține pasul cu inovațiile digitale aplicabile în medicină. Cu atât mai mult în România, unde legislația a rămas în urmă, actualizarea cadrului juridic este necesară pentru a atenua și chiar rezolva probleme cu care sistemul medical autohton se confruntă de multă vreme.