Ieșirea de la guvernare, decisă astăzi de udemeriști!
Consiliul Reprezentanților Unionali (CRU), care se întrunește, sâmbătă, la Târgu Mureș va lua decizia finală cu privire la ieșirea UDMR de la guvernare, în baza recomandării formulate în acest sens de Consiliul Permanent al formațiunii, din data de 27 noiembrie.
„Recomandarea Consiliului Permanent pentru Consiliul Reprezentanților Unionali (…) care va avea loc pe 13 decembrie este ieșirea din coaliția de guvernare și continuarea a ceea ce știm noi foarte clar că trebuie făcut, ne întoarcem și ne vom ocupa de comunitatea noastră, de problemele comunității noastre și în Parlament vom susține toate demersurile care înseamnă un pas pozitiv în ceea ce privește comunitățile, oamenii, cetățenii și viitorul lor”, a afirmat Kelemen Hunor după ședința Consiliului Permanent.
Liderul UDMR preciza atunci că este puțin probabil ca CRU să schimbe propunerea Consiliului Permanent, cu atât mai mult cu cât nu s-a întâmplat niciodată acest lucru în 25 de ani de activitate a formațiunii.
Potrivit unui comunicat de presă la UDMR, pe ordinea de zi a CRU mai figurează raportul politic al președintelui UDMR, Kelemen Hunor, urmat de evaluarea campaniei pentru alegerile prezidențiale și dezbateri politice, vor fi luate decizii referitoare la organizarea celui de al 12-lea Congres al UDMR și va fi adoptată o rezoluție privind comemorarea a 25 de ani de la schimbarea regimului politic în România.
În prima parte a întrunirii, va avea loc festivitatea de acordare a distincțiilor Bradul de Argint.