Se pregătește expoziția care îți schimbă perspectiva asupra vieții cotidiene

Pe 9 noiembrie Asociația Bloc Zero vă invită  la un tur virtual prin două orașe de pe malul Dunării, care funcționează totodată și ca o explorare afectivă a acestora. Expoziția online „Geografii Subiective” este rezultatul unui proiect de cercetare și creație prin mijloace audio-vizuale adresat în primul rând liceenilor, dar și comunităților, din Brăila și Drobeta Turnu Severin.

Etapa de ateliere cu tinerii din Brăila și Drobeta Turnu Severin

În urma unui open call, 15 adolescenți selectați din cele două orașe au lucrat alături de mentorii Alina Manolache (regie de film), Alexandru Mihai (fotografie și operatorie) și Ioana Brăilescu (cercetare și scriere creativă). Astfel în luna august a acestui an, aceștia au participat la o serie de ateliere în urma cărora au învățat să documenteze povești și realități locale folosindu-se de mediile filmului și fotografiei pe peliculă.

De ce s-a folosit tehnologia analogică?

Gândit ca un exerciţiu pedagogic orientat către metodele clasice de documentare prin fotografie și film, atelierul a fost unic în peisajul cultural românesc. Utilizarea exclusivă a mijloacelor analog conferă posibilitatea de concentrare, de focusare asupra interpretării individuale, precum şi asupra problemelor înregistrării etice a realităţii. Principala miză a acestei abordări este schimbarea modului în care suntem obișnuiți să percepem viața cotidiană, să facem trecerea de la înregistrarea rapidă, facilitată de formatul digital și înregistrarea pe peliculă, care oferă spațiu de gândire, analiză și concentrare.

Cum își petrec adolescenții din Sulina serile de vară? Cum arată orașul Anina dacă îl observi cu ochii închiși? Nu toate întrebările își pot găsi răspuns pe Google. La atelier, am explorat diverse moduri de transformare a curiozităților personale în film documentar. Ajunși într-un loc nou, într-o comunitate nouă sau într-un colț nou din propriul oraș, observăm și decupăm zone de interes. Privim teme familiare cu ochelari noi, aleși cu atenție și intenție. Ne luăm uneltele de exploratori și căutăm întrebările potrivite. Nu cele mai bune, nu cele mai deștepte, ci cele mai sincere în raport cu ce ne interesează cu adevărat.” spune Alina Manolache – regizoare de film documentar și trainer de regie de film la Atelierele de documentare creativă.

Redescoperirea frumuseții orașului în care locuiești

Înarmați cu aparate foto pe film și camera de filmat, tinerii au primit invitația de a-și explora propriile orașe și a recontextualiza locurile deja cunoscute pe care le frecventează zilnic și care, în timp, și-au pierdut farmecul. Pentru un cunoscător, redescoperirea frumuseții orașului în care locuiești este o performanță: cotidianitatea maschează adesea orice perspectivă nouă asupra spațiilor comune. Astfel participanții și-au asumat și roluri de ghizi unii pentru alții, fiecare prezentând câte o zona pe care o cunoaște extrem de bine, precum și comunitatea de acolo.

„Aparatul te învață cumva să fii mai grijuliu și te „forțează” să nu greșești 10/10 fotografii. Pe telefon poți face 10 rapide dintre care ștergi 8 care nu ți plac și ai un număr nelimitat de încercări.” – povestește o participantă.

Atelierul de documentare creativă ce a stat la baza expoziției Geografii Subiective ce se va lansa online pe 9 noiembrie este al treilea dintr-o serie inițiată de Asociația One World Romania în 2018 și continuată începând cu 2020 în parteneriat cu Asociația Bloc Zero. Imagini de la expoziția din 2018 Insula Sonoră pot fi văzute aici https://www.facebook.com/media/set/?vanity=OneWorldScoala&set=a.1789788757820146 și cele de la ANTIinstagram din 2019 aici https://www.facebook.com/media/set/?vanity=OneWorldScoala&set=a.1578772925588398

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.