Primul charter România – Maldive se lansează la Târgul de turism online
Pandemia a crescut interesul românilor pentru destinațiile exotice, considerate mai sigure în această perioadă. Dacă cele mai căutate destinații din ultimele luni au fost Turcia, Grecia, Portugalia și Egipt, pentru Sărbătorile de iarnă în topul preferințelor urcă Maldive, potrivit solicitărilor primite de agenții.
Astfel, pentru a sprijini relansarea turismului, Karpaten Turism, una dintre cele mai mari agenții din România, lansează în premieră charterul București-Maldive cu ocazia primei ediții a târgului de turism online. Zborul va fi operat de către Gulliv Air, companie specializată în chartere pe destinații exotice, cu un avion de tip Airbus A-330.
Târgul de turism are loc online între 12-16 noiembrie și aduce super oferte pentru iubitorii de călătorii și posibilitatea rambursării integrale în cazul anulării călătoriei în contextul restricțiilor impuse de pandemie.
”Luna noiembrie a fost mereu destinată celui mai mare târg de turism din Capitală, acolo unde ne bucuram să ne întâlnim cu toți turiștii pasionați. Anul acesta nu vrem să lăsăm pandemia să strice nimănui planurile de vacanță, astfel încât ne-am mutat online. Am pregătit oferte cu reduceri de până la 75%, atât pentru Crăciun și Revelion, cât și pentru vacanțele din 2021, care vor fi disponibile online timp de 4 zile, pe o platformă special creată cu ocazia acestui eveniment. Produsul vedetă al târgului este charterul către Maldive, în perioada Revelionului și prima săptămână din ianuarie. Românii pot zbura în siguranță, fără escală, la prețuri pornind de la 1199 de euro de persoană”, spune Alexandru Mărginean, Manager General Karpaten Turism – Divizia Turism Extern.
Destinațiile către care se poate călători în siguranță și fără restricții în această perioadă sunt: Turcia, Egipt, Maldive, Zanzibar, Mexic, Dubai și Grecia. Prețurile pentru Revelion pleacă de la 309 euro/ persoană și includ cazare, transport cu avionul, transferuri și asistență turistică în limba română. Pentru sejururile din vara lui 2021, prețurile pornesc de la 219 euro/persoană și pot fi plătite în trei tranșe.
”Suntem optimiști și sperăm ca în 2021 să putem relua circuitele și sejururile în destinațiile exotice iubite de români, precum: Thailanda, Bali, Cambodgia, India, China sau Japonia. Prețul pentru o vacanță în Thailanda, care include 2 nopți de cazare în Bangkok și 5 nopți de cazare în Phuket la hoteluri de 4 stele cu mic dejun, zbor cu compania aeriană Emirates, transferuri, zbor intern și asistență turistică în limba română, este de 1499 euro/persoană”, a spus Alexandru Mărginean, Manager General Karpaten Turism – Divizia Turism Extern.
Pentru a face experiența rezervării cât mai sigură pentru turiști în contextul pandemiei, toate rezervările de la târg beneficiază de avantajele campaniei #restartTravel: este necesar un avans de doar 5%, se pot anula gratuit cu până la 21 zile înainte de plecare și există opțiunea unei asigurări medicale și storno. În plus, în cazul în care călătoria nu va fi posibilă din cauza restricțiilor impuse de autorități, agenția garantează rambursarea banilor în termen de 7 zile.