Anunț important al ministrului Tătaru: Trei milioane de teste rapide anti-COVID, distribuite către Unitățile de Primiri Urgențe!

Trei milioane de teste rapide pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus vor fi achiziționate în următoarea perioadă, testele urmând să fie distribuite Unităţilor de Primiri Urgenţe (UPU) din țară. Un anunț în acest sens a fost făcut, astăzi, de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. 

Tătaru susține că joi seara, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, au fost operaţionalizate aceste teste, iar folosirea lor în UPU are rolul de a decongestiona activitatea acestora.

„Faptul că se colmata o Unitate de Primiri Urgenţe, ocupând locuri şi la izolare, până aşteptam un rezultat RT-PCR, am operaţionalizat aceste teste rapide, având o jumătate de oră în care putem detecta dacă este SARS-CoV-2 pozitiv sau negativ, pacientul mergând pe sectoarele respective. În următoarea perioadă vor fi acele teste pentru unităţile de primiri urgenţe”, a declarat ministrul Sănătăţii.

În legătură cu faptul că unele spitale nu au kit-uri pentru aparatele RT-PCR, Tătaru a precizat că situaţia are legătură cu managementul unităţii sanitare, cu furnizorul de kit-uri şi cu tipul de aparat, care poate folos kit-uri diferite.

„Noi, în acest moment, avem o rezervă pe care o monitorizăm în fiecare zi, dar, mă repet, ţine foarte mult de fiecare tip de aparat şi kit-ul respectiv”, a spus ministrul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.