Nicușor Dan declară război poluării din Capitală. Problema calității aerului, o prioritate pentru noul primar general!

0

În mai puțin de o lună de la depunerea jurământului, noul primar general, Nicușor Dan, a schimbat, radical, managementul la Primăria Capitalei. Transparență, implicare, soluții, stoparea robinetelor jafului…

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, vineri, că va fi încheiat un parteneriat între Primăria Capitalei, Ministerul Mediului şi Apele Române, privind Lacul Morii şi Parcul Natural Văcăreşti, pentru a căror amenajare se vor organiza concursuri internaţionale de soluţii.

„Avem un acord de principiu pentru amenajarea a două locuri importante ale Bucureştiului, care aparţin ministerului, prin Apele Române. Vorbim de Lacul Morii şi de Parcul Natural Văcăreşti. O să existe un parteneriat între Primăria Capitalei, minister, Apele Române şi va exista un concurs internaţional de soluţii, ceea ce specialiştii reclamă de ani de zile: pentru obiective majore de investiţii publice, să existe mari de soluţii, care să plaseze Bucureştiul pe harta globală”, a arătat Nicuşor Dan, după o vizită de lucru la Ministerul Mediului, la care a participat şi premierul Ludovic Orban.

El a subliniat că problema calităţii aerului este „una dintre cele mai importante” pe care Bucureştiul le are, iar administraţia precedentă ar fi „mimat” preocuparea pentru soluţionarea ei.

„Ca multe alte probleme importante, precedenta administraţia a mimat că se preocupă de această problemă şi nu a făcut nimic. Nu o spun eu, o spune Comisia Europeană. După cum ştiţi, a existat o condamnare a României, pentru Bucureşti, de către Curtea Europeană de Justiţie şi, în acea decizie, o să găsiţi punctul de vedere al Comisiei Europene care spune că Planul pentru Îmbunătăţirea Calităţii Aerului propus de municipalitate nu are nicio valoare practică. Deci, scopul acestei întâlniri şi scopul tuturor demersurilor noastre viitoare este să ne ocupăm cu adevărat de această problemă, nu să ne prefacem că ne preocupă”, a susţinut Dan

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.