O femeie, spulberată pe o trecere de pietoni din Vaslui

O femeie în vârstă de 56 de ani a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, după ce a fost accidentată pe o trecere de pietoni din municipiul Vaslui de o maşină condusă de un şofer băut, depistat de poliţişti cu o alcoolemie de 0,81 la mie în aerul expirat.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, accidentul a avut loc pe bulevardul Traian, din municipiul Vaslui, în momentul în care femeia de 56 de ani se angajase regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal, informează Mediafax.

Şoferul maşinii, un tânăr de 26 de ani, din localitatea Deleni, nu a mai reuşit să o evite pe vasluiancă, lovind-o în plin pe trecerea de pietoni.”Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde medicii au diagnosticat-o cu fractură de gambă. În ceea ce-l priveşte pe conducătorul auto, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind de 0,81 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele şoferului pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.