Modificări în privința tichetelor cadou și a voucherelor de vacanță în 2021
Se anunţă schimbări importante în ceea ce priveşte impozitarea voucherelor în 2021. Noile măsuri vor afecta mii de români, informează Romaniatv.net.
Potrivit noilor reglementări ale Codului Fiscal, tichetele cadou pe care le pot primi românii din alte părţi decât de la angajator, de exemplu când participă la sondaje, studii de piaţă, campanii de marketing, vor fi taxate doar cu impozitul pe venit de 10%.
Aceştia nu vor trebui să plătească şi contribuţii sociale la pensii şi sănătate.
Florin Cîțu a anunţat la finalul anului că voucherele de vacanţă, în valoare de 1.450 de lei, vor fi acordate şi 2021.
”Pentru noi, sectorul HoReCa este un sector important. În 2020 au existat şomajul tehnic, susţinerea la plată a 41,5% din salariu pentru angajaţii care vin din şomaj tehnic, scutirea impozitului specific, măsura este prelungită până în martie 2021. Toate acestea au ajutat sectorul HoReCa. În continuare susţinem sectorul HoReCa şi pentru 2021 rămân voucherele de vacanţă pentru personalul plătit din fonduri publice”, a transmis Ciţu.
Premierul a anunțat înghețarea salariilor bugetarilor la nivelul lunii decembrie a anului 2020. El a explicat că această măsură va aduce 12 miliarde de lei în plus la buget, iar întreg pachetul de măsuri va aduce 17 miliarde de lei.
”Această OUG reprezintă o economie la buget de 17 milliarde de lei pentru anul 2021. La primul articol, se mențin în cuantum brut salariile celor care lucrează în sistemul bugetar la nivelul lunii decembrie 2020.
La baza deciziei stă și ceea ce am văzut că s-a întâmplat cu Legea salarizării, o lege aplicată prost, o lege care promitea reducerea inechităților, dar care are o mulțime de excepții.
”În 2020 nu ne-am atins de veniturile din sectorul public și am luat măsuri pentru mediul privat. Nici acum nu vor exista tăieri, vor rămâne la nivelul lunii decembrie a anului 2020. Aș vrea să mai menționez un punct din OUG: acordarea voucherelor de vacanță în valoare de 1450 de lei. În continuare susținem sectorul HORECA și pentru 2021 vor rămâne voucherele de vacanță. De asemenea, punctul de amendă rămâne la 145 de lei, nu se va modifica.”, a mai spus spus Florin Cîțu.