Nicușor Dan, o nouă promisiune onorată: „Capitala va avea în doi ani o hartă geospațială!”
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că Municipiul Bucureşti ar urma să aibă în doi ani o hartă geospaţială, cu o componentă supraterană şi una subterană.
„Municipiul Bucureşti va avea în doi ani o hartă geospaţială. Pe de o parte, supraterană, cuprinzând clădirile şi arterele, mobilierul urban, etc. Pe de altă parte, subterană, cuprinzând toate reţelele. Este proiectul despre care am discutat astăzi la întâlnirea de lucru pe care am avut-o cu directorul general al ANCPI, Laurenţiu Alexandru Blaga”, arată edilul general, într-o postare pe Facebook.
Nicuşor Dan menţionează că Primăria va colabora cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi va găsi fonduri pentru a pune ordine în actele de proprietate ale tuturor imobilelor din Capitală.
„Pe partea de proprietate, realizarea cadastrului general al oraşului este o prioritate. Vom colabora, de asemenea, cu ANCPI şi vom găsi fonduri pentru a pune ordine în actele de proprietate ale tuturor imobilelor din Capitală. Va fi o colaborare de lungă durată, astfel încât să oprim abuzurile şi să punem Bucureştiul pe traiectoria corectă şi în acest domeniu”, precizează primarul general.